Atunci când pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului există mai multe dosare din aceeași țară, care au drept obiect al plângerii aceleași motive, Curtea se poate decide să dea într-unul dintre dosare, oricare, o hotărâre numită „hotărâre-pilot”.
Acest tip de hotărâre face ca țara împotriva căreia s-a dat acest tip de decizie să fie obligată la remedierea urgentă a situației care a generat plângerile. Este cazul României, recent condamnată printr-o hotărâre-pilot de CEDO pentru condițiile din penitenciare, aflată acum în fața perspectivei de a plăti despăgubiri imense de minim 80 de milioane de euro anual. Motivele hotărârii, așa cum au fost ele transmise într-un comunicat al Ministerului de Externe, sunt cum nu se poate mai clare: „În aceste cauze se invocă suprapopularea, dotarea insuficientă a camerelor de deţinere (acces la lumină naturală, ventilare, dotarea cu mobilier şi cazarmament adecvat) şi condiţiile precare de igienă (sub diverse aspecte, precum separarea persoanelor fumătoare de cele nefumătoare, starea şi funcţionalitatea instalaţiilor sanitare, accesul la apă caldă, furnizarea de produse de igienă personală şi pentru spaţiile de deţinere, calitatea hranei), acţiunile pentru prevenirea, identificarea, izolarea şi tratarea cazurilor de infectare cu boli transmisibile precum tuberculoza sau hepatita.” Toate, dar absolut toate motivele CEDO care au dus la această decizie țin de încălcarea drepturilor omului, drepturi care se regăsesc menționate și în Constituția României. Pot părea mofturi, nu-i așa? Poate doar pentru ministrul Justiției, Raluca Prună, care consideră că „discuţia despre drepturi e un lux teoretic.” Așa o fi învățat Raluca Prună la Facultatea de Drept a Universității Ecologice București, că drepturile omului și respectarea prevederilor Constituției sunt un lux. Nu, nu sunt! Să vedem de ce!
În urmă cu câteva zile, cotidianul nostru a publicat date dintr-o cutremurătoare statistică a Ministerului Justiţiei. Aceasta consemnează faptul că din 2008 până în mai 2016, nu mai puţin de 837 de persoane au decedat în puşcării sau în arest. În urmă cu 10 ani, în 2006, Administraţia Naţională a Penitenciarelor recunoştea că „82,14% din decese s-au datorat unor cauze medicale - boli cardiovasculare, neoplasme, boli digestive şi tuberculoză”, în cea mai mare parte, boli nediagnosticate și/sau netratate. De acum 10 ani și până astăzi nu s-a schimbat nimic. Aproximativ același număr de oameni condamnați sau aflați în arest preventiv mor anual în sistemul penitenciar. Cei mai mulți dintre ei, din pricina unor boli despre care Justiția din România consideră că „pot fi şi sunt tratate în sistemul penitenciar românesc”, așa cum sună invariabil răspunsul la diverse cereri formulate în care cu temei se invocă maladii, oricât de grave ar fi ele.
Astfel, pentru doi români pe săptămână, statistica așa arată, un arest preventiv decis în privința unor oameni împotriva cărora încă nu s-a pronunţat vreo hotărâre judecătorească definitivă, sau o condamnare la executarea unei pedepse cu privare de libertate reprezintă, de fapt, o condamnare la pedeapsa capitală, adică, la pedeapsa cu moartea.
Ne puteți urmări și pe Google News
Este, așadar, foarte corectă decizia CEDO, oricât de precară ar fi în România cultura drepturilor omului. Ar fi timpul să pricepem, atât la nivel decizional, cât și la nivel de popor, un adagiu din Dreptul Roman vechi de două milenii, care spune că „o societate este cu atât mai civilizată, cu cât cetăţenilor ei nedemni le sunt mai respectate drepturile”.
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor
Recomandările noastre
