Langa mosia Golestilor, acum muzeu, oamenii pastreaza istoria nescrisa a robiei tiganilor.
Golesti, judetul Arges. Pana nu de mult, sat. Acum, cartier al orasului Stefanesti, proaspat parasutat, in 2004, din mediul rural in cel urban de fosta administratie locala. Golesti este si gara. Mai trece Sageata Albastra printre ulite, mai asteapta carutele la bariera. Viata molcoma, de sat.
Aici este un muzeu ce se intinde pe 10 hectare, pe vechiul domeniu al familiei Golescu. Ulita din fata muzeului se numeste, mai nou, Strada Garii. Dar toata lumea o stie de Ulita Tiganeasca, de la robii care au muncit aici, pentru boieri. Aici au locuit mai multe familii de romi, care au trait patru sute de ani de robie.
Dupa 1851, odata cu dezrobirea, romii impamanteniti de boieri si-au facut case, au lucrat ogorul, s-au amestecat cu satenii. Pe Ulita Tiganeasca mai exista si azi povesti despre robia romilor, dar urmasii acestora par a-si ascunde radacinile. Insa batranii satului ii stiu. Si zic ca oamenii astia isi reneaga trecutul, pentru ca trecutul „e rusine”.
Radacini rusinoase
In satul Golesti sunt inregistrate 38 de familii de etnie roma. Toate sunt formate din romi stabiliti aici in anii ‘80, cunoscuti in sat ca „rudari”. Cei mai vechi par a-si fi pierdut urma. Primarul orasului Stefanesti, Mihail Barbuceanu, spune ca datele de la primarie sunt in functie de ultimul recensamant si ca numarul cetatenilor de etnie roma este probabil mai mare.
„Este foarte greu sa stim care sunt, daca unii nu se declara de etnie roma”, spune primarul. Daca intrebi de sclavie pe Ulita Tiganeasca, oamenii pleaca privirile si te trimit sa intrebi la „ai mai batrani” din sat.
Ulita robilor
Pe Ulita Tiganeasca locuieste doamna Paulina, in varsta de 75 de ani, careia i-a placut mult istoria, dar pe care soarta n-a ajutat-o sa faca mai multa scoala. Ea a trait in copilarie cateva intalniri care i-au completat cunostintele despre istoria nescrisa a robilor lui Golescu. Era o femeie roma batrana, Maria Ciobaneasa, care avea 105 ani cand Paulina era la scoala primara.
„Ne strangeam toti copiii acolo, unde e casa aia acuma, sub un nuc, si ne povestea cum ii tinea boierii”, povesteste femeia. Golestii adusesera bucatari de peste tot, spalatorese, slugi si au populat zona. „Aici a fost vreo patru familii de tigani pe care le-a adus Golescu. El a adus tigani din munte, din deal. A lui Badea Oanta, a lui Mangoloi. Tiganii munceau si le-a dat pamant la toti. Le facuse case, nu era asa cum vezi in filme, sa fie legati cu lanturi sau mai stiu eu cum. Nu-i considera asa, era omenos. Erau liberi”, spune doamna Paulina.
Batrana spune ca, in timp, ca orice lucru, s-au pierdut si primele neamuri de romi care au muncit pamantul lui Golescu. „Au fost sclavi care stateau aici, pe ulita. Si de asta ne zice noua „Ulita Tiganeasca”. Acuma, nu mai sunt nici unii din tiganii aia vechi. Au plecat, au mai murit. A trecut vreo 600 de ani de cand au venit, va dati seama...” completeaza ea.
Oamenii s-au amestecat
Nicu al lui Stan are „83 de ani si jumate”, in mai face 84. A lucrat in Uzinele Grivita-Rosie. Facea naveta. E golestean get-beget. Mosul rade, de parca toata viata numai asta a facut. Cand Nicu al lui Stan era tanar, pe Ulita Tiganilor era „ca pe tiganie, cum e acuma la rudari”.
Omul stie de robii lui Golescu care impanzeau ulita de langa mosie. Cand era el mic, i s-a povestit cum se urca Golescu „acolo sus, la muzeu” cu goarna si-i chema pe robi la munca. A cunoscut si un rom lautar ce provenea din robii lui Golescu, care a fost deportat de Antonescu la Bug, de nu l-a mai vazut nimeni la fata. „De aia le spune robii lui Golescu. Dar cu aia n-ai treaba. aia nu e rudari, e tigani-tigani, aia e omenosi. aia era muncitori. Iar urmasii lor e si mai muncitori. Da’ nu vor sa zica, acuma zic ca nu se trag de acolo”, rade batranul.
Nicu al lui Stan spune ca era o vreme cand li se zicea „tigani” tuturor de pe ulita de langa mosie. Si ca, in timp, oamenii s-au amestecat fara conflicte. „S-a luat tigan cu romanca, roman cu tiganca, nu se mai stie cine-i cu cine. Iar astia de acuma is boieri, nu mai zic din ce se trag, ca e rusine. Care e mai tigancosi asa, la fata...”, spune mosul si insiruie cateva nume de familie pe care le stie el, cumva soptit, sa nu se raspandeasca vreun zvon ca demasca arborele genealogic al vreunui consatean.
Nicu al lui Stan spune ca, pana prin anii ‘80, golestenii n-au tinut cont ca unu-i roman si altul rom. A trait lumea cu intelegere si au muncit toti cum au putut. Apoi, Ceausescu a adus romi rudari, de la „zavoi”, din padure. Nicu al lui Stan ii are vecini pe unii dintre ei. Pe astia nu-i place. astia, spune el, fac probleme.
„Astia nu e ca aia care au fost robi, muncitori! astia statea in bordei, sub pamant. Unde a gasit loc Ceausescu, acolo i-a bagat. Si a bagat o familie, iar acum s-a facut cinci-sase! astia bea, tipa, strica! Si mai vor sa le faca la astia case, dupa inundatii??? Aoleo! Pai, astia termina Golestiul!”, se ia Nicu Stan cu mainile de cap.
Surla lui Golescu
Ingropata de 151 de ani de tacere, robia romilor si-a lasat prezenta adanc infipta in satul Golesti, cartier de Stefanesti. Invatatorul Gheorghe Udroiu, ajuns si el la aproape 80 de ani, a copilarit cu urmasii robilor. Invatatorul stie. „Golescu ii chema cu surla la munca. Si cand nu veneau sau aveau anumite probleme, daca se imbolnaveau sau altceva, astia ii doftoriceau. Erau foarte cuminti si saritori boierii. Mai tarziu le-au facut si scoala, in 1826”, spune Gheorghe Udroiu.
Invatatorul a vrut sa studieze mai mult despre asta, dar a descoperit cu stupoare ca nu exista nicio insemnare asupra modului lor de viata si ce s-a intamplat cu ei, in afara de povestile satului. „E o jena, o rusine, asa, nu stiu de ce. Nimeni n-a scris nimic despre asta in monografii”, spune invatatorul. Pe toata Strada Garii erau urmasii robilor, o stie si el, dar acum „s-au emancipat toti”.
„Am fost presedinte la sectia de votare. Iar sotia mea a intrebat pe una pe care o stia: „Pe ce strada stai? Pe Tiganiei?”. Si a sarit asta cu gura: „Asculta, draga, eu nu-s pe Tiganie. Acolo se zice Strada Garii!”„, povesteste invatatorul. Iar cineva a incercat sa faca o lucrare de licenta cu tema „Robii lui Golescu”, dar s-a lovit de refuz chiar si la administratia locala de la acea vreme. I s-a spus ca „face satul de rusine”.
Ca anumite lucruri se pastreaza in tacere, dar nu se uita la Golesti, sta dovada si o gluma pastrata de cand invatatorul Udroiu era copil. Cand robii il nemultumeau pe stapan, daca „se bateau sau erau lenesi”, ca sa-i astampere, sa-i poata stapani, boierii le puneau niste coarne pe care trebuia sa le poarte. „Si stateau cu ele cate o saptamana, cate o luna, in functie de gravitatea faptei. Dupa dezrobire, n-au mai purtat coarnele alea. Dar noi, cand eram copii si ne certam, ne ziceam unul altuia: „Mai tine tac-tu coarnele in pod, in casa?”„, spune invatatorul.
ROBIA
Un studiu lipsa
Nu exista date clare, care sa ateste viata robilor pe domeniul boierilor Golesti. Ei au existat insa fara doar si poate. Printre putinele date care leaga robii de conac sunt insemnarile lui George Fotino. In lucrarea sa „Boierii Golesti”, el scrie cum Zoe (Zina) Golescu, „care, de altfel, are un suflet crestinesc si milos si care-si sfatuieste copiii sa nu fie niciodata uitatori de a ajuta pe cei sarmani, cere carmuirii sa-i restituie 20 de familii de robi tigani”. Asta se intampla in 1840, cu 11 ani inainte de dezrobirea romilor in Tarile Romane.
Istoricul Vasile Novac de la Muzeul Judetean Arges a fost directorul complexului muzeal de la Golesti timp de 25 de ani. Acesta a studiat documentele legate de viata familiei Golescu si sustine ca nu exista nicio insemnare clara asupra robilor care traiau aici.
„Se stie ca adusese oameni de casa, vizitii, bucatari, dar nu se stie cum traiau. Nu stiu de ce nu a insemnat nimeni despre asta. Exista un testament al lui Dan Radu Golescu, in care se mentioneaza ca lasa mosiile celor doi copii ai sai si, pentru ca a fost bine ingrijit de una dintre roabe, o elibereaza pe aceasta”, spune Vasile Novac. Potrivit istoricului, unii dintre robi erau apropiati de boieri si ii ingrijeau bine.
„Dupa dezrobire, pentru ca nu li s-a dat pamant, unii nu aveau cu ce sa traiasca. Dar au ramas la Golesti si s-au amestecat. Interesant este ca acolo s-a mai produs un fenomen: s-au casatorit de mult romi cu romani si s-au pierdut urmele robilor”, spune Vasile Novac.
ISTORIE
Ultimele zile ale lui Vladimirescu
Conacul Golestilor a fost construit in 1640 de Marele Vistiernic Stroe Leurdeanu. A fost mostenit de Marele Ban Radu Golescu. Acesta l-a refacut si l-a extins. Complexul de la Golesti a fost declarat muzeu in anul 1958. Este format din doua mari muzee: Conacul Golestilor si Muzeul Viticulturii si Pomiculturii. Complexul Muzeal Golesti a fost inceput in anul 1966, intinzandu-se pe o suprafata de 10 hectare. De istoria locului se leaga evenimente importante. Aici si-a petrecut ultimele zile Tudor Vladimirescu, conducatorul rascoalei din 1821, inainte de a fi arestat prin tradare si ucis la Targoviste.
Din anul 1966 pana in prezent, au fost amenajate 25 de gospodarii viticole si pomicole si 14 constructii pentru instalatii din afara gospodariilor, care, impreuna cu casele si celelalte constructii gospodaresti, insumeaza 140 de constructii.