Alina Kabaeva l-a dat de gol pe Putin. Secretul celor trei copii pe care îi au împreună

Sursă: Vasily Smirnov | Dreamstime.com

Alina Kabaeva, partenera lui Putin (și poate deja a doua soție), precum și mama ultimilor trei copii ai săi, călătorea constant - în cele patru destinații europene preferate - la Torino și Milano, pentru a intra în Italia, sau a merge în Alpii italieni și francezi. Acest lucru poate fi descoperit examinând așa-numitele “Fsb border leaks”, o serie de informaţii scurse din datele de frontieră înregistrate de serviciile secrete ruse, care în ultimele săptămâni ne permit să reconstituim multe lucruri interesante despre oligarhi, miliardari și elita lui Putin,  scrie lastampa.it.

Despre stilul lor de viață, dar și despre complicii care au putut să asigure maxima intimitate în luxoasele lor peregrinări europene până și celor mai discutate și compromise figuri ale unui regim care începuse să sufere sancțiuni din 2014 (pentru anexarea ilegală a Crimeei) și invadase și încălcase deja suveranitatea națională a Georgiei. Pe scurt, era mult în afara legalității internaționale, chiar dacă aproape toată lumea din Occident închidea ochii.

Alina Kabaeva, însoțită de mama sa

De ce iubea Kabaeva atât de mult oraşele Torino și Milano? Din diferite motive. Călătoriile înregistrate – pe care le putem consulta datorită „Agentstvo”- acoperă (este posibil totuşi ca baza de date scursă să nu fie completă) o perioadă de timp cuprinsă între septembrie 2014 și anul 2023. Primul dintre zborurile din baza de date este o călătorie de 12 zile în septembrie 2014 împreună cu mama sa, Lyubov Kabaeva la Lugano, mai precis la clinica Sant'Anna, unde în 2015 l-a născut pe primul dintre copiii ei cu Putin.

După naştere, Kabaeva nu a zburat timp de un an (sau baza de date este incompletă), dar în vacanța cu ocazia Anului Nou 2016 a revenit în Italia: a călătorit de la Soci în Europa, unde a stat trei zile, aterizând la Torino și s-a întors plecând din Lyon, Franța.  Între lunile martie și iunie 2016, Kabaeva a venit de trei ori în Italia, ruta fiind Soci - Milano, unde a stat două-trei zile. Călătorii care ar putea fi legate și de o sesiune de shoping în capitala modei. Tot în iunie a mers şi în oraşul ei natal, Tașkent.

Vacanță în Maldive

În 2017 și 2018, Kabaeva a avut obiceiul de a petrece o săptămână în timpul primăverii în Maldive cu anturajul ei apropiat, care este compus din sora sa Leysan Kabaeva, Anna Nazarova și Olesya Fedina, fosta colegă de clasă a lui Leysan, Elena Erkhan și soția patinatorului Anton Sikharulidze, Victoria. Tot în această perioadă a efectuat alte zboruri către Alma-Ata, Tașkent, Munchen, Geneva și din nou de trei ori către Milano.

Alina Kabaeva și Vladimir Putin. Sursa foto: Twitter

Kabaeva venea des la  Milano, Torino, Lugano și Lyon, și datorită faptului că toate aceste oraşe erau destul de aproape de una dintre principalele reședințe europene pe care le folosea, vila de la Geneva a oligarhului și marelui prieten al lui Putin, Gennady Timchenko.  Din iulie 2018, poate din cauza celei de-a doua nașteri, timp de un an și jumătate Kabaeva călătorește mai puțin, apoi se reîntoarce la Lugano şi la Milano, unde revine în noiembrie 2021 pentru a primi un premiu sportiv. Torino era o destinaţie convenabilă pentru a merge la schi la Courchevel, Meribel sau Courmayeur.

Ştia ceva Kabaeva cu mult înainte de invazie?

La un moment dat, Kabaeva întrerupe pentru încă un an și jumătate zborurile în Europa: estefaza imediat anterioară invaziei pe scară largă a Ucrainei de către Rusia. Ştia ceva Kabaeva cu mult înainte de invazie? Cert este că a decis să nu mai zboare în Europa, și nici în mult iubita sa Italie, cu mult înaintea sancțiunilor. Iar de la începutul războiului şi până în prezent, a zburat în principal doar în Uzbekistan. Şi uneori, la Minsk. (Traducerea-Rador)