La întoarcerea după primul nostru concediu aici, în SUA, ne-am simţit, poate pentru prima dată, acasa. Adică apartamentul nostru devenise acum oaza de linişte de care ai nevoie şi la care te întorci mereu, dupa ce ţi-ai ostoit dorul de ducă pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă.
Avioanele care decolează şi aterizează pe Ronald Reagan, aeroportul pentru curse interne, trec atât de aproape de noi, desupra Potomacului, că aproape poţi să-i vezi pe cei care-şi pun centurile de siguranţă. De câte ori ne facem runda de alergare pe malul râului şi le vedem, ne ia dorul de ducă, dar un concediu ca cel din noiembrie te astâmpără pentru un timp.
Aici îşi permite aproape oricine să ia avionul şi să traverseze ţara în lung şi-n lat. Cu hotelurile este ceva mai problematic, pentru că, mai ales în marile oraşse, sunt destul de scumpe, raportat la preţurile din Europa şi la venitul mediu de aici. Există alternative, denumite Bed and Breakfast (B&B), pat şi mic dejun, presupun că un fel de demi-pensiune pe continentul nostru, dar nu le-am experimentat încă.
Societate a consumului excesiv
Am revenit în liniştitul DC, după ce ne-am petrecut o parte din concediu la Seattle şi restul la San Francisco. Fiind în apropierea sărbătorilor de iarnă, magazinele şi-au făcut reclamă pentru a-i invita pe toţi cei speriaţi de recesiunea economică să iasă din case şi să cumpere. Orice, cu orice preţ. Ce este pe raft la începutul lui decembrie la 100 de dolari, dacă nu se vinde până la sfârşitul lunii, poate ajunge şi la 10 dolari. Societate de consum fiind, nu suportă să ţină ceva pe raft de la un sezon la altul.
Gândul mă poartă la vară, de care îmi amintesc acum cu putină nostalgie. În ciuda aerului greu respirabil, umed şi fierbinte, oraşul îţi oferă, cu generozitatea garantată de taxele plătite separat la buget, piscine publice la care ai acces gratuit, terenuri de tenis de câmp, câteva ziare locale gratuite, iar clădirea în care locuim (fără pretenţii prea mari) oferă şi ea o piscină interioară, o sală de fitness, o saună şi o sală cu maşini de spălat şi uscatoare de rufe (cu plata prin monede de 25 de cenţi). Suntem norocoşi aici, la DC, pentru că am văzut la New York, spre exemplu, că deşi multe apartamente de închiriat nu au maşini de spălat în dotare şi nici loc să instalezi una, nu au nici această sala de spălat în clădire, aşa că trebuie să te plimbi cu sacul de rufe până la spălătoria din colţ, fie iarnă fie vară. Sigur că cei de la New York au multe altele care să compenseze pentru acest mic neajuns, aşa că nu le plâng de milă.
De multe ori râdem atunci când ne gândim că atunci când eşti de ceva vreme stabilit într-un oraş, oricât de celebru, la un moment dat începi şi tu, ca toţi ceilalţi, să ignori clădirile faimoase pe lângă care treceai, la început, cu admiraţie şi cu uimire. Sediile FMI şi World Bank (Banca Mondială) sunt deja, pentru noi, intrate în peisajul local. Casa Albă nu şi-a pierdut încă farmecul, dar începem să trecem din ce în ce mai repede şi pe lângă ea.
Curiozitate faţă de cel mai puternic om din lume
Probabil că speranţa că o să prindem vreo imagine inedită cu preşedintele ne îndeamnă, de fiecare dată, să ne oprim puţin şi să ne uităm printre barele grilajului. Cred că l-am şi văzut pentru câteva secunde, într-o zi fruguroasă, dar senină, de 30 ianuarie 2009. Pe 18 ianuarie americani din toata ţara veniseră să se alăture celor din DC, pentru a-l întâmpina pe proaspătul preşedinte Barack Obama. Frigul nu i-a împiedicat.
O familie de culoare din DC a venit să-şi ia brunch-ul (un amestec de mic dejun şi prânz, practicat în week-end) la un restaurant scump, la parterul hotelului unde au auzit că s-ar putea să-l vadă pe preşendinte. Costul de 65 dolari de persoană, pe care nu şi l-ar fi permis de obicei, merita plătit pentru şansa de a prinde, măcar câteva secunde, imaginea celui care reprezenta atât de mult.
La zece zile de la inaugurare, am trecut pe lângă Casa Albă şi i-am văzut pe muncitorii ce strângeau eşafodajele construite pentru festivităţi. Gata cu sărbătoririle. Era timpul să-l vedem la treaba. Surprinzător, reuşesc să fac o fotografie a preşendintelui, însoţit de body-guarzi, aşteptand limuzina.
Am mers apoi spre Folger Shakespeare Theater, care este chiar în spatele Capitoliului pentru o expoziţie despre jurnalismul în Rennaisance England. Este fascinant să vezi cum s-a născut tabloidul în secolul şaisprezece şi cum manipularea poporului prin atribuirea unor semnificaţii politice şi religioase unor evenimente senzaţionale, gen crime sau calamităţi naturale, fusese descoperită imediat ce tiparul a înlesnit propagarea în masă a ştirilor.
Revenind la prezent, pe drumul spre casă am văzut o coloană de maşini, poate chiar a preşedintelui, şi m-am gândit că pe umerii lui se sprijină speranţele unei lumi întregi. Grea misiune.
---------------------------
Românca Ada Iacob continuă relatarea despre primele impresii din Statele Unite. Aceasta a emigrat în urmă cu câteva luni şi prezintă stilulde viaţă american, descoperit pe măsura acomodării sale în noua societate.