"Pe Nadia o făcea mare şi portarul!"

Nicolae Forminte, antrenorul lotului feminin de gimnastică, îl desfiinţează pe Bela Karoly, fostul tehnician al legendarei Comăneci. Pe val după ce Izbaşa a luat duminică medalia de aur la sol, antrenorul-coordonator al lotului feminin de gimnastică Nicolae Forminte a sărit ieri la gâtul lui Bela Karoly. Fostul antrenor al Nadiei Comăneci declarase după întrecerea de la sol că nota Sandrei a fost umflată şi că românii "sunt specialişti în arbitraje", sugerând că victoria lui Izbaşa este injustă. Descoperitorul Nadiei Comăneci a fost în trecut antrenorul şi supervizorul echipei SUA. În prezent, lotul american e pregătit de soţia lui Bela, Martha Karoly. Iute la mânie, Forminte l-a desfiinţat pe Karoly.

Bela, în prezent comentator pentru postul american de televiziune NBC, spusese în primele zile ale Olimpiadei de la Beijing şi că "fetele din lotul României au fundul mare!". "N-o fi şi Karoly vreun guru!"

EVZ: V-au deranjat declaraţiile lui Bela Karoly, care într-o discuţie cu ziariştii americani a declarat că Izbaşa a luat o notă umflată? Nicolae Forminte: Cine mai e Bela Karoly azi? Nu mă interesează ce spune acest individ. El nu are dreptul să se pronunţe, să-şi dea cu părerea despre gimnastica românească. Acum e doar un comentator, este ieşit din fenomen. Mai terminaţi cu Karoly, că doar n-o fi şi el vreun guru al gimnasticii mondiale! Ce-a lăsat Karoly în urma lui?

A lăsat-o pe Nadia! Dom'le, pe Nadia o făcea şi portarul de la sala de gimnastică şi tot aşa mare ieşea! Nadiei îi puteai spune şi ceva greşit, că ea tot bine făcea, aşa că mai lăsaţi-mă… Şi nici n-a fost el primul ei antrenor! Revenind la Karoly, el se mai află doar într-o relaţie de afaceri cu federaţia americană de gimnastică. Pentru mine, e doar un fost antrenor.

Înseamnă că aveţi aceeaşi părere şi despre Octavian Bellu, şi el este un fost antrenor. Tavi Bellu nu e în aceeaşi postură, el nu poate fi comparat nici ca rezultate cu Karoly. E cu mult peste! Bellu continuă să facă lucruri bune pentru sportul românesc. "Nouă ne dădea Partidul casă"

V-aţi simţit flatat că v-a sunat aseară Bellu, în timpul conferinţei de presă, şi v-a spus că e un admirator al dumneavoastră? Nu, nu m-am simţit flatat. Eu n-am nevoie de admiratori. Într-adevăr, m-a sunat în timpul conferinţei, eu nu l-am recunoscut iniţial, iar el mi-a spus că e un admirator. Mă enervasem pentru că trebuia să înceapă conferinţa, apoi când a schimbat tonul mi-am dat seama că e Tavi. Dar de ce nu mă întrebaţi de starea gimnasticii româneşti?

Care e starea gimnasticii româneşti? Sunt antrenori, cu toate gradele, care trăiesc pe un salariu de 12 milioane. Noi, ăştia mai bătrâni, o să ne pensionăm, dar ăştia tineri nu stau pe banii ăştia. Nouă măcar ne mai dădea Partidul Comunist o casă, câte un apartament. Acum nici asta nu se mai întâmplă. Avem nenumărate locuri libere de antrenori la Deva, dar nu vine nimeni pentru că nu sunt posibilităţi financiare. Concluziile le trageţi voi…

"Cine mai e Bela Karoly azi? Nu mă interesează ce spune acest individ. El nu are dreptul să se pronunţe, să-şi dea cu părerea despre gimnastica românească" - Nicolae Forminte antrenor coordonator al naţionalei feminine de gimnastică

"Nu m-am simţit flatat când m-a sunat Octavian Bellu. Eu n-am nevoie de admiratori" - Nicolae Forminte antrenor coordonator al naţionalei feminine de gimnastică

Corespondenţă din Beijing