Pe DN 66 nu se circulă miercurea

Pe DN 66 nu se circulă miercurea

DN 66 va fi închis circulaţiei rutiere în fiecare zi de miercuri, între 10:00 şi 16:00, până pe 15 noiembrie, din cauza derocărilor ce vor avea loc în zonă, se precizează într-un comunicat remis de Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, citat de Mediafax.

Restricţiile de circulaţie vor fi impuse pe sectorul cuprins între kilometrii 123-667 şi 124-679.

În zilele şi în perioadele restricţionate, traficul rutier se poate desfăşura deviat, în ambele sensuri, pe trei rute ocolitoare.

Astfel, rutele recomandate de Ministerul Transporturilor sunt:

Târgu Jiu (DN 67) - Râmnicu Vâlcea (DN 7) - Brezoi (DN 7) - Sibiu (DN 7) - Simeria (DN 66) - Haţeg (DN 66) - Petroşani (DN 66);

Târgu Jiu (DN 67) - Drobeta Turnu Severin (DN 6) - Orşova (DN 6) - Caransebeş (DN 68) - Haţeg (DN 66) - Petroşani (DN 66);

Târgu Jiu (DN 67) - Filiaşi (DN 6) - Drobeta Turnu Severin (DN 6) - Orşova (DN 6) - Caransebeş (DN 68) - Haţeg (DN 66) - Petroşani (DN 66).

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News