PDL cere măsuri în cazul politicianului ucis în campanie

Preşedintele PDL, Emil Boc, a cerut, astăzi, la finalul şedinţei BPN, ca autorităţile să ia măsuri în cazul crimei din judeţul Dâmboviţa, în care un simpatizant PDL şi-a pierdut viaţa, precizând că "se constată în această campanie o implicare a lumii interlope".

"Nu dorim dintr-o tragedie umană să câştigăm capital electoral sau simpatie, dar nu putem fi străini la practicile de violenţă care au culminat în Dâmboviţa şi care, din nefericire, au existat în această campanie", a declarat Emil Boc, solicitând "autorităţilor şi Ministerului de Interne să vegheze la respectarea legii, pentru ca aceste lucruri să nu mai se repete".

La rândul său, vicepreşedintele PDL Florin Popescu a declarat că în judeţul Dâmboviţa ceea ce s-a întâmplat prin uciderea reprezentantului PDL "nu este un caz izolat". El a dat exemplu un miting electoral din comuna Cornăţelu, la care şase participanţi au fost bătuţi în curtea proprie, agresorii fiind din PSD, iar liderul studenţilor, Andrei Moţoc, a fost bătut în localitatea Târgovişte, având maxilarul fracturat.

Florin Popescu a arătat că Gheorghe Cârstea, cel care l-a ucis pe membrul PDL din Dragomireşti, nu este din această zonă, fiind adus de PSD, cu un microbuz, de la un kilometru distanţă, din comuna Voineşti.

În plus, Popescu a acuzat un lider important al PSD Dâmboviţa, despre care a spus doar că se numeşte "Mirel" şi este printre primii 4-5 oameni de decizie în judeţ, că "a întreţinut starea de violenţă" din comuna Dragomireşti.

Vicepreşedintele PDL a mai arătat că primarul PSD al comunei Dragomireşti are antecedente violente: "îşi bate în mod repetat soţia şi sătenii ştiu acest lucru", aduce cu microbuzele şcolare oamenii să participe la mitinguri, autoturismele având număr de înmatriculare cu "PSD".

Florin Popescu a spus că mai există şi alte cazuri de violenţe în Dâmboviţa, la Voineşti, unde viceprimarul PDL a fost agresat, sau în Măneşti sau Ciocăneşti, unde democrat-liberalilor le-au fost sparte geamurile.

El a anunţat că echipa de campanie a PDL Dâmboviţa a suspendat orice miting electoral în turul doi, pentru a nu pune în pericol integritatea corporală a membrilor săi, recurgând la "campanie din casă în casă".

Democrat-liberalul a fost înjunghiat mortal, ieri, în satul Mogoşeşti, în timp ce încerca să dezarmeze un localnic care-i ameninţa cu un cuţit pe membrii unui caravane electorale.

Potrivit poliţiştilor, Gheorghe Cârstea, 62 de ani, a ieşit în faţa caravanei şi a început să se certe cu primarul comunei şi actualul candidat PDL pentru funcţia de edil-şef al localităţii, Adrian Cruceru, cu care avea conflicte mai vechi.

Caravana a trecut mai departe, dar, la întoarcere, Cârstea a apărut cu un cuţit şi a început să-i ameninţe pe reprezentanţii PDL. Un bărbat în vârstă de 68 de ani, care făcea parte din caravană, a încercat să-l dezarmeze, dar a fost înjunghiat mortal de Cârstea.

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 15:45