Democrat-liberalii i-au dat satisfacţie preşedintelui Traian Băsescu, care le-a reproşat că au transformat partidul într-o "găşcuţă" şi au decis în această seară, în Colegiul Director, ca echipa de conducere să nu fie aleasă la pachet. Asftel, prim-vicepreşedinţii şi secretarul general care ar fi trebuit, potrivit modificării statutului, să fie aleşi în echipă cu preşedintele, odată cu votarea unei moţiuni, vor fi decişi acum uninominal.
Dacă criticile lui Băsescu i-au sensibilizat, PDL-iştii n-au mai fost atât de maleabili când a venit vorba de criteriile de integritate propuse de tripleta Monica Macovei - Cristian Preda - Sever Voinescu.
La vot, singurul care i-a susţinut pe reformişti a fost premierul Emil Boc, ceilalţi democrat- liberali pronunţându-se împotriva suspendării din partid a celor care au dosare penale trimise în instanţă. Ca un gest de bunăvoinţă faţă de reformişti, propunerile lor vor face obiectul unui cod de etică, fără a figura în statut. Ca bonus s-a decis introducerea în statut a instituţiei autosuspendării din partid. "Au existat discuţii cu argumente de toate felurile. A rămas ca, în ceea ce priveşte partea de sancţiuni, s-a optat către actualul statut al PDL, care este cuprinzător şi alte drepturi urmează să fie reglementate în acest Cod etic, care este o premieră pe scena politică românească şi care arată că PDL, spre deosebire de alte partide, are o preocupare foarte serioasă pentru aceste lucruri", a declarat, la finalul şedinţei Colegiului Director, purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu. Modificările decise în această seară în Colegiul Director vor fi supuse mâine aprobării Consiliului Naţional de Coordonare. In iunie anul trecut, modificările la statut impuse de garda veche a partidului l-au scos la atac pe preşedintele Traian Băsescu.
„Un hibrid”, „o gaşcă”, „o struţo-cămilă”, „bolşevizare”, „o dezamăgire”. Calificative prezidenţiale aruncate, în doar câteva minute, direct pe masa gărzii vechi a PDL, care a reuşit să impună, prin statut, alegerea la pachet a şefului partidului, a celor patru prim-vicepreşedinţi şi a secretarului general.
„Au ajuns să facă din conducerea partidului un hibrid, gaşca preşedintelui... Da? Patru numiţi (prim-vicepreşedinţii - n.r.). Nimeni nu o să creadă că sunt oamenii de mare perspectivă ai partidului, indiferent cum s-ar numi ei, ci sunt patru numiţi de preşedinte, se duce cu ei în faţa Congresului, el cu cei patru. Deci preşedintele îşi pune o găşcuţă sub el. Mi se pare inadmisibil”, a susţinut, la B1, preşedintele Traian Băsescu.