Ţărănistul Anton Alexandrescu a fost internat în lagărul de la Târgu Jiu în 1942 pentru atitudinea sa antigermană. În 1945 a scindat PNŢ şi s-a dat cu comuniştii, care l-au făcut ministru al Cooperaţiei în guvernul Petru Groza. El era în relaţii apropiate cu patriarhul Justinian Marina şi obişnuia să facă turnătorii către conducătorii comunişti, sub forma unor rapoarte, analize sau amintiri.

Iată ce scria Anton Alexandrescu celor din Comitetul Central al Partidului Muncitoresc Român despre Zaharia Stancu, Gala Galaction sau Mihail Sadoveanu: În decembrie 1942 eram în lagărul de la Târgu Jiu. A fost adus acolo şi Zaharia Stancu.

Imediat ce a sosit am fost prevenit de un tovarăş (de la gr.VII) să mă feresc de el, fiindcă este suspect. Într-adevăr, purtarea şi legăturile lui cu alţi „suspecţi” au adeverit bănuiala, iar modul eliberării a confirmato. După 23 august, am auzit că se înscrisese la Titel Petrescu. Deodată a apărut comunist, a primit diferite sarcini destul de importante, iar mai târziu a scris romanul „Desculţ”, atât de popularizat, care, pe lângă un naturalism care nu are nimic comun cu realismul socialist, constituie o jignire aduse cuviinţei poporului nostru ţărănesc. Mi-am pus întrebarea: ce elemente au determinat încadrarea în partid şi folosirea pompoasă a acestui vechi şi cunoscut agent de poliţie?

2. Preotul Gala Galaction era bine cunoscut: Trădător în 1918, antisovietic notoriu, apoi, ca profesor la Chişinău, adept al politicii antonesciene şi conferenţiar la cursurile de „îndrumare” a corpului didactic 1943-1944. E drept, se bucura şi de reputaţia unui mare sprijinitor al sionismului. După 23 august, a fost deputat în cele două legislaturi – în prima chiar la Vâlcea – şi academician. N-am să-mi explic cauza acestor onoruri, care nu se pot sprijini cu nimic pe vreun aport moral, politic sau social.

3. A avut după 23 august o activitate politică pe picior mare şi a fost înscris în partid Gr. Geamănu. Pe lângă celălalt trecut, era cunoscut în timpul războiului antonescian, Geamănu a fost consilier juridic la Ministerul de Interne şi a traficat personal eliberarea din lagărul de la Târgu Jiu a evreilor băgaţi acolo nu arareori pentru a fi storşi de bani. Cariera lui am pus-o pe seama slăbiciunilor sentimentale ale lui Teohari Georgescu. Nu mi-am putut justifica însă numirea ca director al prezidului, a fostului său cumnat, Oprişescu (devenit mai apoi cumnat cu Teohari Georgescu) despre care am atras atenţia la timp tov. M. Fl. Ionescu şi menţinerea acestuia în partid până astăvară. Nu era cunoscut ca un cal breaz Oprişescu cu familia şi trecutul lor?

 

4.Mihail Sadoveanu a fost un scriitor – mai ales descriptiv – de proporţii. Talentul lui, mare, l-a vândut tuturor regimurilor. A scris şi despre aleanul poporului şi despre patriotism şi despre gloria burgheziei în faza ei cea mai decăzută. A tămâiat regimul dictatorial la „muncă şi voie bună” şi – după câte mi s-a spus – pe lângă stipendiile cenzurii antonesciene, a scris pagini cutremurătoare preamărintd hitlerismul împotriva Uniunii Sovietice. Vechi francmason, a fost ultimul „mare maestru al lojei masonice din Iaşi”. Ca scriitor talentat putea fi plătit bine pentru noile lui creaţii, ca şi alte canalii talentate; Eusebiu Camilar etc. Dar posturile representative politice eminente nu mi-au putut fi justificate numai prin talentul lui mare.

 

Cu neamurile lui Roller a dat-o în bară

Nici călăul istoriei, Mihai Roller, nu avea să scape vigilenţei tovaraşului Anton Alexandrescu. Într-o Notă înaintată CC al PCR în 31 ianuarie 1953 semnala:

La Academia RPR, unde are o răspundere politică tov. M. Roller, se suține că este următorul cerc familiarist:

1. Ing. Pârvu, secretar al Academiei, căsătorit cu o nepoată a tov. Roller.

2. Prof. Popa, secretar al Academiei, cumnat cu Pârvu, fiind căsătorit cu altă nepoată a tov. Roller.

3. Bandel, director administrative, văr primar cu tov. Roller – mamele surori.

4. Goldstein, directorul planificării, soțul unei alte rude a tov. Roller.

5. Lăzărescu (nu-I cunosc numele vechi), inginer şef, cumnat cu Goldstein – căsătorit cu sora lui G. Iar părinţii doamnei Lăzărescu se zice că sunt la... Paris.

Organele partidului au verificat la sânge şi au ajuns la concluzia că niciunul dintre cei punctaţi de Anton Alexandrescu nu avea vreo legătură de rudenie cu Roller.

 

Popa Ionescu a slujit şi la „casa verde”

Nici popimea nu era uitată de tovarăşul nostru ţărănist convertit la comunism şi turnătorie. Iată un exemplu:

Preotul Al. Ionescu, probabil că pe temeiul atitudinii lui de la procesul Griviţa, este considerat un element de încredere şi are diferite însărcinări de răspundere.

Cred că se neglijează în legătură cu preacucernicul câteva fapte:

a. Se susţine că a slujit şi la „casa verde” după proces.

b. La intervenţia lui Stelian Popescu, în 1941 a fost numit protoereu al Capitalei, funcţie pe care a deţinut-o cât a trăit Nicodim.

c. În toamna lui 1941, Al. I. Ămreună cu doi preoţi legionari, Ciocan şi Ionescu, au făcut şi semnat o adresă către toţi preoţii din Bucureşti, prin care îi îndemnau să susţină războiul antonescian, antisovietic.

d. A adăpostit pe pr. Boldeanu, comandantul preoţilor legionari din Muntenia, condamnat după rebeliune, până ce acesta a putut fugi la paris unde se găseşte şi acum şi i-a ţinut postul vacant până în ultimul timp.

e. După epurarea pr. Gerogescu, succesorul lui Horia Sima, în 1945, l-a încadrat cântăreţ, iar după arestarea acestuia i-a dat mai departe doi ani salariul soţiei.

f. Partizan al lui I.D. Ştefănescu, a fost un înverşunat propagandist împotriva alegerii lui Marina ca Patriarh.

g. Şi acum protejează elemente reacţionare sau dubioase: un exemplu este Alexandru Popa, fost director la CNR pe timpul lui Antonescu, scos în mai 1952 de la M. Finanţe, a fost numit imediat funcţionar la Patriarhie.

 

Problema cu Marcu

Anton Alexandru avea probabil o memorie excepţională şi o atenţie peste medie: „În 1949 eram la ISEP. A fost numit atunci conferenţiar la Istoria Economiei Naţionale Nicolae Marcu. Nu-l cunoşteam. Am aflat că fusese funcţionar la CSP şi, cu prilejul verificărilor membrilor de partid, a fost concediat. Fratele lui, dr. Carli Marcu – pe atunci directorul Învăţământului Superior – îl plasase conferenţiar. Se mai cunoaşte că este ginerele unui mare industriaş, Waisman, care a făcut multe milioane în perioada antonesciană. Mai târziu, Marcu mi-a povestit că în ilegalitate a avut legături cu Kofler pe care îl vizita la „Apometru” şi, când prietena lui K., doamna Vaigel, era arestată, el, Marcu, potrivit dispoziţiunilor lui K, a reuşit să-i introducă pachete cu şocolată la închisoarea Malmezon, cu ajutorul unui prieten colonel. Marcu era avocat, secretarul lui Cameniţă, azi epurat din Colegiu şi scos şi de la BCI unde intrase în ultimul timp – prin iulie 1952.