La câţiva kilometri de Râmnicu- Vâlcea, în satul Valea Babei, un locuitor şi-a construit paradisul lui exotic. Nimic nu l-a amuzat mai tare, acum vreo şapte-opt ani, decât reacţiile vecinilor înghesuiţi să se uite, printre scândurile gardului, la „minunile” pe care le-a adăpostit în curte: o familie de păuni, cu cozi stufoase şi colorate, care se plimba prin curtea bătătorită a lui Vasile Nistorel.

Primii păuni, aduşi acasă „pentru frumuseţe şi ornament”, i-au aprins beculeţul pornirii unei afaceri pentru cei cărora, ca şi el, le place să-şi privească ograda ca pe o vedere cu o coastă a Mediteranei, în care păsările exotice zburdă fără stăpân prin parcuri.

Mai mult hobby decât profit

Pentru Vasile Nistorel, pe toate care au venit subit în viaţa lui le-a luat drept întâmplări fericite. I s-a potrivit orice muncă, a descâlcit-o, a învăţat-o, ca mai apoi s-o accepte ca pe soarta lui. Aşa a fost, pe rând, măcelar, merceolog, operator chimist, viceprimar în comună, iar acum, la 40 de ani, îşi dă licenţa în Drept.
 
Povestea cu păunii a fost una dintre cele care i-au făcut viaţa mai frumoasă: „Am văzut odată o pereche la un prieten de-al meu şi mi-au plăcut aşa de mult, că mi-am cumpărat şi eu. N-am dat mai mult de zece milioane pe ei. Apoi au început să se înmulţească. Mai greu, dar am avut răbdare. Într-un an, ajunsesem să am vreo şaizeci de bucăţi. Aşa m-am gândit să-i vând, că ce era să fac cu ei?”.
 
Nistorel n-a avut niciodată „knowhow- ul” în comerţul cu păuni. Nici nu i-a trebuit, pentru că în Vâlcea te propulsează în afaceri şi un simplu anunţ la un ziar local, ca să afle lumea de tine. Când activitatea începea să crească frumos şi avea clienţi fideli, a încercat şi lumea virtuală a site-urilor cu anunţuri. De-acolo a pornit toată gloria.

Lecţii şi observare

Chiar dacă la început n-a ştiut nici măcar cu ce se hrănesc păsările astea exotice, Vasile a vrut să le descopere singur, doar observându-le comportamentul. Din manualele de crescut şi educat păuni n-a învăţat mare lucru, nici veterinarii din sat n-au ştiut să-i explice cum stă treaba: „Am căutat prin biblioteci, dar nimic nou. Prietenii nu ştiau nici ei, iar veterinar atât de instruit nu avem în comună. Am mai căutat pe internet, dar vă zic, cea mai bună lecţie o ai când eşti lângă ei”.

Aşa a aflat ce le place să mănânce, cum să le amenajeze habitatul şi ce condiţii să le facă pentru a se înmulţi natural, fără vreun stimulent. „La început, i-am mai lăsat liberi, că nu aveam ţarcul construit, şi zburau chiar şi la 500 de metri de casă, în curtea vecinilor. Toată ziua îi căutam. Seara mai dormeau pe acoperişul casei. Dar nu am avut probleme cu nimeni din cauza lor. Nu fac prea multă gălăgie, nici mare mizerie”, spune crescătorul. De când ţine păuni acasă, doar unul a plecat în lume.
 
După cum spune, atunci a fost singura dată când „i s-a făcut inima cât un purice pentru un animal”: „Era o păuniţă. Şi-am căutat-o vreo două zile prin sat, dar nimic. După vreo două luni, a venit înapoi acasă cu trei pui. Nici azi nu ştiu unde a stat ascunsă să clocească”, povesteşte amuzat Vasile.

„Păuniţele nu sunt mame bune”

De altfel, înmulţirea lor i-a dat mari bătăi de cap lui Vasile Nistorel, pentru că la păuni „e altfel”. Când i s-a ouat prima păuniţă, a vrut s-o pună cloşcă, dar nu i-a mers, pentru că „păuniţele nu sunt mame bune”. Când afacerea cere soluţii, Vasile a încercat clocitul cu mame de împrumut: „Am pus ouăle de păun şi la găini, şi la curci. La o găină merg cam şapte ouă, iar la curcă vreo unsprezece. Niciodată n-am dat greş cu metoda asta”.

Ca să mai scutească din timp, a încercat şi incubatoarele electrice, dar de cele mai multe ori, au stricat ouăle. „După şapte zile de când au fost ouate, nu mai sunt bune de scos pui. Şi m-am orientat către incubatorul pentru ouă de găină. N-am făcut ceva bine, nu ştiu ce, dar nu mi-a mers”.
 
„Aşa ceva n-aş putea să tai!”

Cu ouăle scoase din circuitul reproducerii, familia Nistorel găteşte omlete sau prepară dulciuri. Cu toate că a auzit că friptura de păun e delicioasă, lui Vasile nu-i trece prin cap să pună mâna pe cuţit: „Eu am fost şi măcelar, dar n-am atâta sânge rece să fac asta. Aşa ceva n-aş putea să tai!”. Prietenii care i-au povestit despre restaurantele în care păunul este un preparat special şi scump şi-au primit priviri indiferente.

STRATEGII
 
Cresc frumos dacă primesc atenţie

Vasile Nistorel a cochetat vreo trei ani şi cu politica în comuna Runcu, unde a fost viceprimar. Ocupaţia de „om al satului” nu i-a schimbat activităţile din curtea casei. În pauzele de masă de la primărie, mai dădea fuga acasă şi, chiar la costum şi cravată, intra în ţarcul păsărilor să le dea mâncare.

Din politică a plecat mai dezamăgit decât a intrat, pentru că nu s-a dus de bunăvoie, ci „a fost rugat”. După un mandat, n-a ajuns să tragă concluziile, că nu-i foloseau la nimic. „Politica e mult prea urâtă pentru mine”, iar gândurile de a se întoarce nu l-au cuprins niciodată.

Cu funcţie mare, n-a reuşit să-şi ia fonduri de dezvoltare şi tot modest vorbeşte de tot ce se întâmplă în gospodăria lui. Să-i spui afacere, nu prea-i convine, că profitul lui pe an e cam cât costul unui concediu prin România. Îi place, totuşi, să spună că „şi-a făcut o anexă gospodărească” ce nu mănâncă nici prea mult timp, nici prea mulţi bani.
 
Preţ mic pentru ornamente naturale

Valoarea unui păun la „producător” este mai mult sentimentală: „Dacă pare om bun şi iubeşte animalele, negociem la preţ, numai să ajungă păsările pe mâini bune”.

Pentru 100 de euro, Vasile vinde un pui de păun sănătos, vaccinat şi bine hrănit. Maturii, care nu trăiesc în singurătate niciodată, se vând în familii: „De obicei, dau un mascul cu două păuniţe, maturi. Un mascul devine matur când începe să-i crească coada, pe la trei ani. Femelele ajung mai repede, cam pe la doi ani”.

Din anexa lui gospodărească a vândut până acum familii şi cu 800, dar şi cu 1.000 de euro. Avantajul, spune el, este că poţi şi ai de unde alege, iar când clientul are vreo problemă, Vasile oferă consultanţă gratuită, la telefon. Cu toate că nu duce lipsă de doritori, crescătorul este supărat pe comercianţii care îşi expun oferta doar pe internet: „Dacă suni şi pui mai multe întrebări, devii suspect. Sunt oameni care sunt intermediari, ei n-au păsările în curte. Cumpără din Ungaria, şi-i vând în România. Este o problemă, că păunul nu-i găină să-l muţi de colo-colo. Sunt sensibili, se adaptează greu şi cer mult confort”. „Confortul” din curtea lui Vasile este, pe lângă un covor de iarbă, toată atenţia familiei.

Portretul clientului: bogat

În şapte ani de când creşte păsări exotice, Vasile şi-a fidelizat clienţii cu vorba bună. Chiar şi când nu mai are „marfă”, îndrumă spre oferta altora, pentru că nu-i este teamă de concurenţă: „Au venit oameni şi din Râmnicu- Vâlcea, şi din Curtea de Argeş, Sibiu, dar şi de la Bucureşti. Clienţii sunt aşa, oameni bogaţi, care au o curte mare şi vor s-o înfrumuseţeze”. Nu i-a întrebat niciodată cu ce se ocupă şi de ce vor păuni în ogradă. Ochiul i-a spus, totuşi, că sunt oameni de afaceri care vor să-şi scoată ambientul din tipare.

Delicatesele care nu costă

Pentru că n-a simţit niciodată nevoia unui inventar al investiţiilor şi al profitului, afaceristul din Valea Babei n-a ţinut nicicând socoteala banilor. „Dacă îmi mai băteam capul şi cu asta, nu mai aveam timp de muncă”, spune Nistorel, chiar dacă începe să-şi pună întrebări: „Când ies puii, atunci ai o cheltuială, pentru că trebuie să le dai un pic de brânză, un ou fiert, un concentrat. Dar pe mine nu m-au costat bani astea, că le am din gospodărie. Poate, acolo, un antibiotic vara şi toamna, un concentrat bun de mâncare. Dar dacă le adun, mai mult de o sută de lei nu ies”.

După „alintul” de creştere, cu mese de calciu şi proteine, Vasile le schimbă meniul regesc cu cel al orătăniilor obişnuite din curte: porumb şi grâu.

DELICATESĂ. Familia Nistorel prepară cea mai bună omletă cu ouăle de păuniţă
Foto: Codrin Prisecaru


DE NIŞĂ

Penele exotice au preţ bun

Vasile Nistorel s-a gândit să vândă, oricui arată interes, penele masculilor. Şi pentru că există mulţi clienţi, uneori lasă şi la preţ: „În fiecare august, păunii năpârlesc. Adun penele şi cine are nevoie de ele, le dau. Chiar anul trecut m-a contactat o fată din Bucureşti, studentă la Arte, care voia cam 60 de bucăţi pentru o lucrare. I-am dat cu un euro bucata, dar am mai vândut şi cu trei euro”. Când îi mai rămân în stoc, le face cadou prietenilor: „Eu mi-am pus în vază, sunt frumoase ca nişte flori”.