Scriitorul a vorbit la Frankfurt despre inspiraţie, succes şi criza financiară. La petrecerea sa privată, dintr-o discotecă germană, a cântat în duet cu brazilianul Gilberto Gil.
Faptul că Paulo Coelho a vândut, de-a lungul carierei, cărţi în valoare mai mare decât produsul intern brut al câtorva ţări africane - o sută de milioane - s-a dovedit important la Târgul de la Frankfurt, desfăşurat, anul acesta, în vreme de criză. Coelho continuă să vândă consistent şi acum, iar pentru a marca acesta performanţă, autorul a invitat editori, critici şi promotori, dar şi reprezentanţi ai presei, la o petrecere privată, organizată în „King Kamehameha“, o discotecă de pe malul Mainului.
Camere de filmat, aparate de fotografiat şi microfoane au însoţit evenimentul, fiecare cu speranţa de a surprinde imagini, de a smulge câteva cuvinte musafirului-gazdă. Probabil nici unul din cei prezenţi nu a intuit că autorul îşi va lua răgazul să răspundă fiecaruia în parte la cel puţin o întrebare. „Ar folosi la ceva dacă am trimite astăzi economiştii şi bancherii lumii în pelerinaj la Compostella?“, am întrebat, evocând locul în care autorul spune că şi-a găsit inspiraţia la debutul său internaţional din 1987. Coelho a răspuns în maniera sa spirituală: „Da, asta cred. Deoarece problema majoră a acestei crize este faptul că e vorba numai despre economie şi bani, iar celelalte valori, precum inspiraţia, nu mai joacă nici un rol. La inspiraţie se ajunge mergând la Compostella“.
„No Women, No Cry“, în duet Cuvintele scriitorului, care mimează modestia în pofida marelui succes, s-au pierdut în ritmurile marelui cântăreţ brazilian, actual ministru al culturii în ţara sa, Gilberto Gil. Acesta a venit la Frankfurt special pentru petrecerea lui Coelho. Pentru a „încălzi“ atmosfera, Coelho a urcat pe scenă lângă Gil, cu care a cântat în duet „No Women, No Cry“. Oameni de cultură, rămaşi pe margine, au recunoscut cu jumătate de gură că sunt cam stânjeniţi să ia parte la celebrarea unui autor mediocru, dar au admis că importanţa succesului sau comercial i-a obligat să se alăture anturajului. Cele o sută de milioane de cărţi vândute i-au adus autorului a doua înregistrare în Cartea Recordurilor. Prima a fost pentru traducerea cărţii sale, „Alchimistul“, în 67 de limbi.
Agenta sa, o fostă studentă Iar pentru că un pop star nu poate exista fără public, în cazul lui Coelho fără cel cititor, pe monitoarele amplasate în discotecă erau afişate cărţile lui Coelho preferate de cititori şi alese chiar de aceştia vreme de o lună, printr-o iniţiativă a autorului şi a agentei acestuia. Fanii lui Coelho au avut posibilitatea să posteze pe site-ul autorului preferinţele lor, iar la petrecerea din Frankfurt ei au fost „răsplătiţi“ prin „prezenţa virtuală“. Munca agentei lui Coelho joacă un rol important în succesul scrierilor brazilianului, iar Monica Antunes ar fi ea însăşi un subiect pentru Cartea Recordurilor. Antunes este o fostă studentă a lui Coelho care s-a oferit, pe vremea când autorul era încă necunoscut, să îl reprezinte. A rămas de atunci singura care face acest lucru, în timp ce Coelho e unicul scriitor pe care Antunes îl „coordonează“.
„Cititorul meu este foarte fidel” Probabil atât Coelho, cât şi agenta sa sunt conştienţi că o sută de milioane de cărţi vândute nu sunt neapărat o dovadă a calităţii literare a creaţiei sale, realitate care probabil l-a „obligat“ pe autor să declare, în următoarea zi, presei şi publicului prezent în faţa aşa-numitei „Sofa albastră“ - scena pe care televiziunea germana de stat invită „starurile“ târgului - că „cititorul a dus cel mai important aport“ la succesul său. În cele din urmă şi pentru autor este greu să explice cum a ajuns la acest record. „Aş avea 2 334 de variante să explic succesul, dar nici una nu ar corespunde adevărului“, spune Coelho. „Adevărul este că succesul meu se datorează în primul rând propagandei verbale, iar el nu a venit peste noapte, ci încet, încet. Succesul se datorează faptului că cititorul meu este foarte fidel, ceea ce este o binecuvântare pentru un autor. Eu cred în tot ceea ce scriu în cărţile mele, iar dacă ţin cont de asta nu pot decât să repet că dacă vrei într-adevăr ceva, întreg universul va complota in favoarea ta“, continuă scriitorul.
Lecţia de optimism Iar succesul lui Coelho va continua. Autorul ne-a asigurat că nu se află la capătul procesului sau de creaţie, ci „în plin proces de a-şi trăi visul“. „Nu este vorba despre bani“, spune Coelho, „dacă era vorba de bani, mă opream din scris după a doua carte deja. Un scriitor scrie cărţi, iar succesul este doar o consecinţă“. Pentru a da, aşa cum obişnuieşte în cărţile sale, publicului celebra sa „lecţie de optimism“, Coelho îşi dă viaţa ca exemplu pentru o „gândire de succes“. „Trăim în vremuri în care lumea trebuie să regândească totul. Omul se întreabă dacă în viaţă este vorba despre bani sau despre bucurie. Viaţa trebuie trăită. Nu îţi poţi trăi viaţa, vânzându-ţi timpul. Făcând asta, trebuie să ştii că nu ţi-l poţi cumpăra niciodată înapoi. Nimeni nu este nevoit să îşi vândă timpul pentru a supravieţui. Iar dacă veţi citi biografia mea, care va apărea peste un an, veţi citi ce drum greu am avut de la începuturi până astăzi, când ajung să şed pe prestigioasa „sofa albastră“. Sunt brazilian, dintr-o ţară cu o prea mică tradiţie literară, o limbă fără circulaţie, o atmosferă de afaceri foarte complicată. Aşa că eu am decis că voi face pelerinajul la Compostella şi voi scrie. Asta am şi facut. Şi cu asta o să şi continui“.
„Am panicat citindu-mi biografia”
Coelho a publicat o carte la doi ani, iar în ritmul acesta va şi continua, pentru că el nu „se plictiseşte scriind“, ci numai în momentele în care decide „nu mai scriu, gata“. „Atunci încep să mă plictisesc“, spune autorul. Totuşi el nu îşi va scrie biografia singur, ci o va lăsa scrisă de unul dintre cei mai importanţi biografi brazilieni, căruia i-a pus la dispoziţie jurnalele şi notiţele sale personale scrise de-a lungul timpului. „Am panicat citindu-mi biografia. M-am gândit că îmi voi pierde toţi cititorii. Am întrebat în gura mare: chiar am făcut eu toate acestea? Iar biograful mi-a răspuns: «Da! Uite aici, am toate dovezile, notate de tine însuţi». Dar nu am să-mi pierd cititorii, cred că ei vor fi foarte fericiţi să afle cine e omul care se ascunde în spatele cărţilor pe care ei le citesc. Mă vor cunoaşte mai bine decât îşi cunosc probabil proprii vecini. Eu nu mă uit în urmă, iar nefăcând-o, uit ce s-a întâmplat. Soţia mea a plâns citind biografia, şi mi-a spus «Acum realizez cât ai suferit». I-am răspuns că nu am suferit. Uită ce ai citit acolo, acela e trecutul, eu sunt aici, în prezent, sunt fericit. Eu sunt un luptâtor, iar când lupţi, nu suferi“.
Citiţi şi: România şi-a jucat cărţile la Frankfurt
Recomandările noastre
