Paul Pârjol: „Visul meu este să ajung cel mai puternic om din lume”

Românul Paul Pârjol, un puşti cât muntele în vârstă de numai 18 ani, a fost revelaţia World Strongest Man Super Series (Cel mai puternic om din lume), competiţie desfăşurată sâmbătă, la Bucureşti, şi câştigată de americanul Marshall White.

Paul a fost la o jumătate de punct de calificarea în primi cinci, reuşind cea mai bună performanţă înregistrată vreodată de un sportiv român la un asemenea concurs. Fiul şi-a depăşit tatăl

„Am început de la 9 ani, cu haltere. Am mai făcut box şi skanderbeg, iar de trei ani m-am apucat de strongest man. Visul meu este să devin campion mondial, adică să fiu cel mai puternic om din lume”, ne-a declarat Paul Pârjol. Acesta are un gabarit impresionant, 135 de kilograme, şi mănâncă pe nerăsuflate cel puţin 20 de ouă la micul dejun, trei fripturi seara, iar la prânz mai ciuguleşte câte o porţie sau două de paste.

„Prietenii mei se bucură că nu îmi sunt duşmani. Mai ies cu ei în cluburi şi mereu caută scandal, pentru că se bazează pe mine”, mărturiseşte, zâmbind, tânărul de 18 ani. Paul Pârjol provine dintr-o fa milie cu greutate, la propriu, în care sporturile bazate pe forţă sunt o tradiţie. Tatăl, Mircea (37 de ani, 141 de kilograme), este fost campion naţional la culturism şi vicecampion la skanderbeg, în timp ce mama, Mirela, este campioană mondială la skanderbeg!

Mircea Pârjol a concurat şi el în concursul World Strongest Man Super Series de sâmbătă, dar s-a clasat în urma fiului său! „Este o mândrie şi o plăcere să concurez împotriva fiului meu. Astăzi a dovedit că este mai bun decât mine şi asta mă bucură şi mai tare. Ceea ce a reuşit Paul în concursul de astăzi (n.r. - sâmbătă) nu a mai reuşit nici un alt român vreodată”, ne-a spus Pârjol senior.

135 de kilograme cântăreşte Paul Pârjol la vârsta de 18 ani