Patru Toyota Yaris pentru patru bărbaţi

Alţi patru cititori fideli ai ziarului nostru au primit, la sfârşitul săptămânii trecute, cheile celor patru autoturisme Toyota Yaris, câştigate în urma participării la concursul "Ia-ţi cai-putere de la «Evenimentul zilei»".

Cei patru bărbaţi norocoşi - Karda Iosif (67 ani), Sibiu, Pop Ioan (57 ani), Bucureşti, Georgescu Ioan (64 ani), Ploieşti, şi Lungulescu Ion (61 ani), Ploieşti - s-au întâlnit, vinerea trecută, la Toyo Motor Bucureşti pentru a-şi ridica premiile. În familia Karda nu se ştie exact cine a fost norocosul. „Soţul meu apare cu numele, dar, de fapt, eu am trimis plicul“, a spus, zâmbind, doamna Karda. Domnului Pop nu i-a venit să creadă, până nu a semnat actele de predare-primire, că pleacă acasă cu o Toyota roşie ca focul. Cel mai timid dintre toţi, domnul Georgescu, a aflat că se numără printre fericiţii câştigători exact în ziua în care a împlinit un an de la pensionare. Cel de-al patrulea câştigător, domnul Lungulescu, a spus că va vinde maşina pentru că nu are carnet.

Campania Toyota Yaris a luat sfârşit! Cititorii care au trimis până acum plicurile cu taloane au şanse de câştig la următoarele două extrageri, din 3 şi 9 octombrie. Urmăriţi în fiecare luni ziarul „Evenimentul zilei“ şi aflaţi dacă sunteţi câştigător!