Patru șoferi români se află într-o fabrică din Tighina unde le-au fost sechestrate TIR-urile

Patru șoferi români se află într-o fabrică din Tighina unde le-au fost sechestrate TIR-urile

Cei patru români sunt victime "colaterale ale unui litigiu comercial", survenit între fabrica din Tighina și agenți economici din România și Republica Moldova, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

Potrivit autorităților române, citate de mediafax.ro, incidentul a fost semnalat misiunii diplomatice din Chișinău pe data de 4 martie, inițial fiind vorba despre nouă șoferi de TIR, dar cinci dintre ei au părăsit Tighina și au ajuns în țară pe 12 martie.

"Este vorba despre victime colaterale ale unui litigiu de natură comercială. "Fabrica din Tighina se află în relaţii comerciale, în calitate de furnizor, cu agenţi economici din România şi din Republica Moldova, existând indicii că ar fi recurs la această măsură extremă pentru a exercita presiuni asupra partenerilor comerciali în vederea recuperării unui datorii substanţiale", precizează sursa citată.

Autoritățile române au mai precizat că, în urma unei intervenţii a poliţiei din Tighina la faţa locului, s-a stabilit că şoferii de cetăţenie română nu sunt lipsiţi de libertate, măsura sechestrării vizând exclusiv mijloacele de transport. Astfel, şoferii nu au plecat din Tighina pentru a nu abandona camioanele, în special la solicitarea angajatorilor.

Ne puteți urmări și pe Google News

MAE informează că Ambasada României la Chişinău s-a aflat în permanentă legătură cu autorităţile locale competente, cu şoferii de cetăţenie română, cu familiile din ţară ale acestora şi cu agenţii economici din România.

În cursul zilei de astăzi, o echipă consulară se va deplasa la faţa locului pentru aprovizionare cu bunuri de primă necesitate şi pentru clarificarea situaţiei.

În schimb, jurnaliștii de la ziarul local Info Brăila susțin că cei patru șoferi ar fi de fapt sechestrați, sub "pază militarizată" și că s-au cerut 240.000 de dolari în schimbul eliberării lor, citând surse din cadrul unei firmei importatoare de ulei din Galati.