După primul tur al alegerilor legislative, Franța se confruntă cu un scenariu necunoscut, un guvern aflat în mâinile extremei drepte, ale moștenitorilor celor cu care s-a luptat generalul Charles de Gaulle, fondatorul Republicii a V-a.

Scenarii pentru Franța: 1. Coabitare

Tocmai, De Gaulle a fost chemat pentru a doua oară să salveze Franța în 1958. Instabilitatea Republicii a IV-a, care a avut 22 de guverne în 12 ani, a fost incapabilă să facă față tulburărilor sociale și zdrăngănirii săbiilor din cauza războiului din Algeria.

Generalul a conceput o Constituție care a consolidat rolul Președintelui Republicii asupra Adunării Naționale în încercarea de a crea stabilitate politică. Din 1965 șeful statului a fost ales prin vot universal, fapt care i-a sporit legitimitatea democratică președintelui Republicii.

Magna Carta nu includea un ghid de instrucțiuni pentru o "coabitare", adică atunci când președintele francez a trebuit să numească un prim-ministru de altă culoare politică după ce partidul său a pierdut majoritatea în Adunarea Națională. Dar experiența, mai întâi cu socialistul François Mitterrand și apoi cu conservatorul Jacques Chirac, a creat o practică care a funcționat până acum.

Chiriașul de la Elysée s-ar concentra pe politica externă și de apărare a Franței, în timp ce guvernul s-ar concentra pe managementul politic zilnic. Cu toate acestea, socialiștii și conservatorii împărtășeau aceeași viziune în politica europeană și externă. Şefa extremei drepte Marine Le Pen și discipolul și candidatul ei la funcția de prim-ministru, Jordan Bardella, vor să șteargă consensul politic al vechilor partide din Republica a V-a. În consecință, prima coabitare a lui Macron ar putea deveni un accident de tren permanent între Elysée și Matignon (reședința premierului francez).

2. Franța neguvernabilă

Dacă, după al doilea tur de scrutin, extrema dreaptă nu ajunge la majoritatea absolută (289 de locuri) sau este departe de cei 250-260 de deputați și nu se poate forma o majoritate parlamentară alternativă, Președintele Republicii nu ar putea numi un nou prim-ministru.

În acest caz, Gabriel Attal ar putea rămâne în funcție sau poate desemna un guvern tehnic condus de un bărbat sau o femeie care întrunește consensul Camerei până în termen de un an, când Adunarea Națională poate fi din nou dizolvată și pot fi convocate noi alegeri.

Printre numele care sunt luate în considerare pentru un scenariu complet fără precedent pentru ţara vecină se numără președinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, care era deja ministru al Economiei sub Nicolás Sarkozy, sau directorul Băncii Franței.

3. O mare coaliție pentru Franța

Într-o țară precum Franța, sistemul electoral majoritar în două tururi a acordat prioritate majorităților mari, așa că nu există o tradiție a coalițiilor postelectorale așa cum există în Germania, Italia sau Țările de Jos. De exemplu, în Adunarea Națională pe care Macron a dizolvat-o după alegerile europene și a fost aleasă în urmă cu doi ani, președintele avea o majoritate simplă de 250 din cei 577 de deputați față de cei 88 ai partidului Adunarea Naţională (RN). Nu a fost însă posibil ca centriștii să ajungă la un acord în legislativ sau cu dreapta tradițională, Republicanii.

Acum, având în vedere incompatibilitatea dintre blocul de extremă dreaptă și coaliția eterogenă de stânga, partidului lui Le Pen nu i-ar fi ușor să-și găsească aliați pentru a ajunge la majoritatea absolută, cifra magică de 289 de locuri.

Pe de altă parte, în ultimele săptămâni s-a vorbit despre o eventuală coaliție centristă care s-ar aduna în jurul lui Împreună!, coaliția macronistă, un fel de Mare Coaliție cu deputați moderaţi din Partidul Socialist, de la Verzi și Republicani. O dantelărie cu iţe greu de țesut într-o Franță la fel de polarizată cum este cea actuală.

4. Demisia președintelui Macron

Macron a insistat într-o scrisoare recentă către francezi că mandatul său se încheie în mai 2027 și că acum este în joc doar reînnoirea Adunării Naționale. Totuși, cu cât reculul va fi mai mare în turul doi al alegerilor, când va fi cunoscută noua componență a Camerei inferioare franceze, cu atât vor fi mai multe voci din opoziție care îi vor cere demisia și convocarea alegerilor prezidențiale anticipate.

Constituția franceză prevede încheierea mandatului de cinci ani al președintelui republicii doar din cauza decesului, demisiei sau destituirii ("impeachment").

(Articol de Pedro G. Poyatos, La Razon; Traducerea: Rodezia Costea, RADOR RADIO ROMÂNIA)