Patru persoane au murit şi alte două au ajuns la spital, astă-noapte, după ce au fost implicate într-un accident care s-a petrecut în localitatea Românaşi - Sălaj, pe drumul E81 care face legătura între Zalău şi Cluj.
Un autoturism Dacia şi un autoturism VW Sharan s-au ciocnit, cel din urmă fiind proiectat în afara carosabilului, pe un gard, unde a şi explodat.
"Din primele date pe care le avem, un autoturism Dacia, cu o semiremorcă pe care o tracta, se îndrepta spre Cluj. La ieşirea din localitatea Românaşi, între Dacie şi un autoturism VW Sharan a fost o coliziune laterală, după care autoturismul Sharan a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în curtea din afara părţii carosabile. În urma impactului cu gardul incintei, maşina a luat foc. În ea au fost gasite trei cadavre carbonizate, iar un alt cadavru a fost găsit lângă acelaşi autoturism. Toate urmează să fie identificat", a declarat şeful Poliţiei Rutiere Sălaj, Liviu Cipleu. Singurii care au scăpat cu viaţă din accident sunt cei doi şoferi. Conducătorul auto al Daciei a apucat să-l scoată din maşină şi pe celălalt şofer, înainte ca acesta să fie cuprins de flăcari. Sursa: Mediafax