Patru judecători ai CPI, sub sancțiuni SUA pentru antisemitism
- Iulia Moise
- 6 iunie 2025, 08:53
justitie SUA / sursa foto: dreamstime.comAdministrația președintelui Donald Trump a impus joi sancțiuni împotriva a patru judecători ai Curții Penale Internaționale (CPI), o reacție fără precedent la emiterea unui mandat de arestare pe numele prim-ministrului israelian Benjamin Netanyahu și la o decizie anterioară de a deschide o investigație privind presupusele crime de război comise de trupele americane în Afganistan, conform Reuters.
Sancțiuni împotriva a patru judecători ai CPI
Judecătorii vizați de sancțiuni sunt Solomy Balungi Bossa din Uganda, Luz del Carmen Ibanez Carranza din Peru, Reine Adelaide Sophie Alapini Gansou din Benin și Beti Hohler din Slovenia, conform unei declarații a secretarului de stat american Marco Rubio.
„În calitate de judecători ai CPI, aceste patru persoane au participat activ la acțiunile ilegale și nefondate ale Curții, care vizează Statele Unite și aliatul nostru apropiat, Israel. CPI este politizată și pretinde în mod fals că are libertatea de a investiga, acuza și urmări penal cetățeni ai Statelor Unite și ai aliaților noștri”, a declarat Rubio.
CPI, nemulțumit de sancțiuni. Nu-și recunoaște antisemitismul
CPI a condamnat aceste sancțiuni, afirmând că reprezintă o încercare de a submina independența unei instituții judiciare internaționale care oferă speranță și justiție pentru milioane de victime ale „atrocităților de neimaginat”.
Judecătoarele Bossa și Ibanez Carranza fac parte din completul de judecată al CPI din 2018 și au fost implicate în 2020 într-o decizie a camerei de apel care a permis procurorului CPI să deschidă o investigație oficială privind presupusele crime de război comise de trupele americane în Afganistan. Din 2021, Curtea a redus prioritatea investigației asupra trupelor americane din Afganistan, concentrându-se pe crimele comise de guvernul afgan și de forțele talibane.
Mandate de arestare, emise de CPI
Judecătorii CPI au emis, de asemenea, mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și al fostului ministru israelian al apărării Yoav Gallant.
Alapini Gansou și Hohler au fost cele care au autorizat mandatul de arestare împotriva lui Netanyahu și Gallant, a precizat Rubio.

Marco Rubio. Sursa foto: dreamstime.com
Acestea nu sunt primele sancțiuni contra activiștilor politici de la Curtea Penală Internațională, instanță nerecunoscută de SUA. În 2020, în timpul primei sale administrații, Trump a impus sancțiuni împotriva fostei procuroare Fatou Bensouda și a unui colaborator de seamă, din cauza activității Curții legate de Afganistan.
CPI, o instanță cu multe probleme morale sau de corupție
Sancțiunile au fost adoptate și în urma unui vot din ianuarie în Camera Reprezentanților a SUA, care a susținut sancționarea CPI ca protest față de mandatul de arestare emis pe numele lui Netanyahu, evidențiind sprijinul puternic al republicanilor, colegii de partid ai lui Trump, pentru guvernul israelian.
Noile sancțiuni vin într-un moment dificil pentru CPI, care se confruntă deja cu sancțiuni anterioare ale SUA împotriva procurorului său șef, Karim Khan, care luna trecută s-a retras temporar în urma unei investigații a Națiunilor Unite privind comportamentul său sexual inadecvat.
CPI, înființată în 2002, are jurisdicție internațională pentru a urmări penal cazurile de genocid, crime împotriva umanității și crime de război în state membre sau în situații semnalate de Consiliul de Securitate al ONU. Statele Unite, China, Rusia și Israel nu sunt membre ale CPI.