PATRU FRAȚI minori, din Cumpăna, VICTIME ale VIOLENȚEI și nepăsării părinților, PĂZIȚI DE AUTORITĂȚI. Violența domestică face ravagii la Constanța

Județul Constanța este între primele din țară în care violenței în familie a luat amploare în ultimii ani. Pentru combaterea fenomenului, Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța își propune o colaborare eficientă cu primariile din zona rurală unde cazurile de violentă domestică sunt multe, dar trecute sub tacere de către victime.

Peste 1200 de cazuri de violență în familie au ajuns, în ultimul, an în atenția Direcției de Asistență Socială și Protecție a Copilului Constanța. Peste 90% au avut ca victime, copiii.  Primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a prezentat, la dezbaterea cu DGASPC, cazul a patru copii, cu vârste cuprinse între 3 ani și 13 ani, al căror tată este în închisoare, iar mama i-a părăsit pentru a se prostitua. Copiii au rămas cu bunica, o femeie care are un concubin, și cu unchiul lor, un individ eliberat din pușcărie unde fusese închis pentru trafic de persoane. În săptămâna mare, copiii au fost găsiți de către echipa de asistență socială a primăriei Cumpăna într-un bordei, încropit într-un cartier al comunei. Primărița, împreună cu voluntari și sponsori le-au închiriat, și dotat cu cele necesare, o casă cu două camere și baie pentru 150 de euro pe lună. Bunica a plecat, însă, din casă, cu copii cu tot, pentru că primăria nu l-a acceptat și pe concubin.

Primăria a găsit-o și pe mama copiilor, undeva în sudul județului. Era însărcinată cu al cincilea copil, trăind în concubinaj cu un bărbat. Femeia a refuzat să se întoarcă la Cumpăna pentru a sta cu copiii în casa închiriată, de frica unchiului care ar fi bătut-o și ar fi obligat-o să se prostitueze. Abia după ce primăria a dărâmat bordeiul, ridicat ilegal, cei patru frați și bunica lor, dar și cu concubinul, aprobat de primăriță, s-au intors în casa pusă la dispoziție de autoritățile locale. Pentru ca micuții să nu fie agresați de rude, sau scoși din noul lor mediu, casa in care locuiesc acum este cea mai păzită din comună. Are camere de supraveghere, poliția locală și asistenții sociali sunt cu ochii pe ei, copiii sunt transportați la școală. Fratele cel mare, de 13 ani, este sportiv de performanță, a câștigat în urmă cu o săptămână medalia de aur la lupte greco romane împotriva unui luptător din Grecia.

” Vor sta în acea casă până când putem să plătim chiria, cu ajutorul voluntarilor, că primăria nu are voie să plătească. Până când hotărâm, din punct de vedere juridic, legal, în grija cui îi lăsăm pe acești copii. Eu nu mi-aș dori să îi despart pe acești frați. De aceea vom face demersuri să se modifice legea în așa fel încât părinții care își supun copii violenței domestice sau îi abandonează, să fie decăzuți din drepturi”, a declarat, pentru EVZ, Marian Gâju. Alte două fetițe din comună, bătute de părinții alcoolici, și trimise în timpul iernii, pe ger, să facă rost de băutură, au ajuns acum în grija unui asistent maternal. “Ne vom duce la Ministerul Muncii și vom prezenta cazuri concrete, la nivel de departamente de asistență socială. Mă voi duce și ca primar, reprezentant al asociației comunelor din România, împreună cu specialiști din DGASPC care să aibă curajul să spună la nivelul ministerului Muncii. Că nu se poate. Legea trebuie schimbată”.           

 

Nenumărate sunt și cazurile cu femei bătute crunt, și periodic, de partenerii de viață. Potrivit specialiștilor, violența în familie ar fi mai scăzută dacă ar exista o implicare mai mare a celor din jur. Rude, vecini, preoți, școală. Violența, odată observată, trebuie raportată autorităților, spune directorul adjunct al DASPC, Mihaela Ristea. “Noi le oferim alternative, le oferim soluții juridice, psihologice, sociale. De multe ori mergem poate până la identificarea unei locuințe, locuri de muncă. Dar, din păcate, puterea și dorința de schimbare trebuie să vină de la ele, de la victime” . Iar psihologul Simona Simionescu arată că violența în familie se manifestă în orice mediu, vorbind și de intelectuali, oameni de afaceri, IT-iști, chiar și familia unui preot din oraș.

 Victimele violenței domestice trebuie să se adreseze Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului, unde primesc ajutor. Inclusiv ședințe de terapie. “Este bine să apeleze și la noi dar, în primul rând, să anunțe poliția. Au fost cazuri in care victimele au ajuns la spital, bătute. În cele mai multe situații se împacă, dar sunt și cazuri în care ea chiar este hotărâtă, rupe tot, pleacă și își vede de viața ei, cu copiii. In ciuda presiunilor”. În Constanța există două centre, cu 22 de locuri, pentru adăpostirea femeilor, victime ale violenței. Anul trecut, 47 de femei au făcut sesizare la poliție împotriva partenerilor care le-au bătut însă, în final, jumătate dintre ele au renunțat la plângere și s-au împăcat cu soții, spune comisarul șef Dragoș Cozianu de la IPJ Constanța. Polițiștii de la Ordine Publică așteaptă din luna februarie, de la Ministerul de Interne, normele prin care se pot emite ordinele provizorii de protecție în cazurile de violență în familie. Agresorii vor putea fi reținuți și încătușați pe loc, fără formalități birocratice.