Scandalul dintre taximetriștii clujeni și șoferii de la Uber, o nouă formă modernă de taximetrie, este arbitrat de Poliția Cluj cu amenzi usturătoare. De câteva zile, în Cluj Napoca a început să funcționeze sistemul Uber Taxi, sistem care le permite utilizatorilor de smartpohonuri, care și-au instalat programul UberX, să beneficieze de servicii de transport în regim de taximetrie.
Teribil de furioși pentru că ar putea rămâne fără clienți, taximetriștii clujeni au ripostat și au ajuns până la fapte de violență. Dacă la București, acest sistem modern de taximetrie funcționează foarte bine, la Cluj, în plin festival Untold, s-a lăsat cu oameni bătuți, și cu acțiuni polițienești care sunt vădit disproporționate.
Duminică seara, patru șoferi de la Uber Taxi, bucureșteni, au fost amendați, cu câte 25.000 de lei, de către polițiștii Secției 6 de Poliție din Cluj, care păreau a fi înțeleși cu câțiva șoferi ai firmelor de taximetrie.
Reporterul EvZa stat de vorbă cu trei dintre cei patru șoferi Uber amendați cu câte 25.000 de lei.
Unul dintre șoferii de la Uber, Robert, povestește că a fost apelat prin sistemul UberX să se preinte în parcarea unui bloc din cartierul Zorilor, unde de fapt era sediul Seției 6 de Poliție. Acolo, erau trei bărbați, toți taximetriști, deghizați în clienți. ”Era ora 1.10. După ce s-au urcat în mașină, imediat au apărut și polițiștii care m-au acuzat de taximetrie clandestină. La Cluj, la acest capitol, Poliția a fost clar pe mână cu taximetriștii. Spun asta pentru că polițiștii erau afară și la scurt timp au acționat. Trei din cele patru procese contravenționale sunt scrise de același agent”, a povestit Robert.
La scurt timp, în timp ce Robert era în sediul secției de Poliție, o altă mașină Uber a fost chemată în aceeași parcare. Adrian, tot tin București, povestește că la ora 2.00, în mașină s-au urcat doi bărbați, care au cerut să fie duși la o benzinărie din apropiere. ”Mi-au spus că trebuie să cumpere ceva și să se întoarcă înapoi în aceeași parcare. Cei doi l-au aranjat și pe Robert. Când ne-am întors, polițiștii erau în parcare și au început să îmi vorbească urât. Apoi, m-au întrebat dacă am luat bani dar noi nu luăm bani și m-au amendat cu 25.000 de lei”, spune Adrian.
Al treilea șofer amendat este Alexandru. Acesta a fost blocat pe strada Gheorghe Dima din Cluj Napoca de șapte taximetriști furioși. ”În prima fază au mimat că vor să intre în mine, cu mașinile lor. Apoi a apărut poliția care i-a dispersat. Unul dintre polițiști mi-a spus să îl urmez la secția de poliție unde am fost amendat cu 25.000 de lei pentru taximetrie clandestină dar eu nu aveam pe nimeni în mașină”, poveste Alexandru.
Mașinile blocate până la plata amenzii
Pe lângă amenda uriașă pe care a primit-o, de aproape 6.000 de euro, Robert și ceilalți trei șoferi Uber au rămas și fără mașini. Trebuie spus că mașinile erau proprietatea personală ale acestora, folosite doar în sistemul Uber Taxi, unde fiecare șofer vine cu mașina proprie. Polițiștii i-au ridicat numerele de înmatriculare și talonul auto. ”Mașina mai poate fi dusă doar pe platformă. Nu știu care este procedura pentru a pune mașina înapoi în circulație”, spune Gole.
Uber un sistem legal sau nu
Purtătorul de cuvând al IPJ Cluj, Carmen Jucan a confirmat faptul că polițiștii au aplicat patru amenzi pentru nerespectarea articulului șapte din legea taximetriei, care prevede că activitatea de taximetrie se desfășoară doar în regim autorizat.
Culmea este faptul că, însuși primarul Clujului, Emil Boc a recunoscut că activitatea Uber nu trebuie reglementată de Primăria Cluj Napoca. ”Din nefericire nu au nevoie de autorizație de la primărie. Trebuie reglementat prin lege sau decizie națională, funcționarea/nefuncționarea lor la nivel național”, a scris Emil Boc, pe facebook.
Taximetriștii clujeni susțin că ei sunt obligați de lege să obțină avize de funcționare și să achite multe taxe, ceea ce nu este valabil și pentru șoferii de la Uber. Aceștia mai susțin că mașinile Uber nu au asigurare pentru clienți în cazul unor accidente.
În replică, oficiali ai Uber România susțin că Uber nu etse un serviciu de taximetrie. ”Se fac o serie de verificări, dacă mașina este în stare bună, dacă șoferul are cazier judiciar și auto. În plus, șoferul trebuie să fie înscris fiscal ca să emită facutri. Nu există parteneri anonimi. Este o activitate ocazională. Toate cursele Uber sunt asigurate, nu doar de RCA-ul șoferului partener, ci și de asigurare extra UBER, care asigură îi acoperă și pe clienți”, a spus oficialul Uber.
Dacă în România activitatea Uber este contestată la Cluj și permisă la București, în Ungaria, acest tip ce activitate a fost scos în afara legii, prin emiterea unui act normativ în aces sens.