Patronul Petrolului, Dan Capră, alături de fratele său, Nicolae, şi Marius Bucuroiu, directorul general al clubului ploieştean, au fost arestaţi preventiv, azi-noapte, pentru 29 de zile, ca urmare a deciziei magistraţilor Tribunalului Prahova.
Zilele trecute, procurorii DIICOT au percheziţionat sediul administrativ al clubului Petrolul Ploieşti, precum şi locuinţele celor trei inculpaţi, aducându-i pe oficialii „găzarilor” la Parchet pentru audieri. Anchetatorii îi acuză pe suspecţi de evaziune fiscală, înfracţiune ce ar fi adus un prejudiciu statului de aproximativ 15 milioane de euro. Patronului Petrolului îi se va pune sechestru asigurator pe bunuri, însă jucătorii petrolişti pot răsufla liniştiţi. Aceştia îşi vor primi în continuare banii, conturile de salarii neputând fi blocate. Dan Capră, Nicoalae Capră, Marius Bucuroiu şi încă alte patru persoane implicate în dosar îşi vor petrece următoarele 29 de zile în arest preventiv.