Luni dimineața, omul de afaceri George Negru s-a sinucis aruncându-se de la etajul 9 al unui bloc din Piața Alba Iulia din Capitală. Moartea patronului Omnia Turism se pare că a venit pe fondul unor probleme financiare, dar abia ieri s-a aflat dimensiunea dezastrului lăsat în urmă: o pagubă de 7,5 milioane de euro, cea mai mare de după Revoluție
Chiar dacă în piața industriei de turism din România se vorbea despre problemele financiare ale agenției Omnia Turism, firma a reușit totuși să producă profit anul trecut. Astfel, în 2016, Omnia a avut o cifră de afaceri de 2,7 milioane de lei, aproximativ 586.000 de euro, și un profit de 352.000 de lei. Anul acesta părea că George Negru a dat lovitura: a vândut în avans, pentru anul 2018, pachete turistice în valoare de 7,5 milioane de euro, adică de aproape 13 ori mai mult decât în urmă cu un an. Specialiștii din piață spun însă că pachetele vândute au părut suspicioase încă de la început. Alin Burcea, președintele ANAT, a spus ieri că agențiile care au cumpărat pachete de la Omnia ar fi trebuit să vadă că este ceva în neregulă: „Nu există Early Booking la circuite, Omnia nu putea să dea 40%, (comision pentru agențiile care au revândut ofertele sale –n.r.) nu avea de unde, când comisionul mediu era 7%! Trebuiau să vadă că Omnia a lansat în martie 2017 Early Booking pentru septembrie 2018, cu banii integral! Goana după oferte senzaţionale”. Acum se pare că nimeni nu își va mai recupera banii.
A încasat 7,5 milioane de euro numai anul acesta
Ceea ce a atras ieri atenția a fost declarația ministrului Turismului, Mircea Titus Dobre, care a spus că în conturile Omnia s-au găsit doar 30.000 de euro, în condițiile în care George Negru nu a plătit din banii încasați nici biletele de avion, nici camerele de hotel pentru pachetele vândute. Și totuși, unde sunt cei 7,5 milioane de euro? Răspunsul se pare că se află într-o activitate pe care omul de afaceri desfășura în paralel: jocul la bursă. Surse apropiate anchetei susțin că patronul Omnia a jucat la bursă banii încasați în avans, într-o încercare disperată de a-și salva agenția de turism, care funcționează încă din 1991. A pierdut și a ales să își pună capăt vieții. În urma lui rămâne cea mai mare pierdere din industria turistică de după 1989. „Cred că este cea mai mare pagubă realizată de o agenţie de turism de după revoluţie încoace. Este un lucru grav”, a spus ieri ministrul Turismului.