„Patriciu - SRI“, la Curtea Constituţională

DOSAR. Curtea de Apel Bucureşti a decis, ieri, să trimită la Curtea Constituţională dosarul în care Dinu Patriciu acuză SRI de interceptarea ilegală a telefoanelor sale.

Decizia magistraţilor a survenit în urma invocării, ca neconstituţionale, a unor articole de lege privind siguranţa statului şi informaţiile clasificate. Concret, avocaţii lui Patriciu au susţinut că, potrivit Legii nr. 182/2002, accesul părţilor la anumite înscrisuri din dosar este interzis, că legea respectivă acordă judecătorilor care deţin certificat ORNISS atribuţii sporite faţă de ceilalţi magistraţi şi că SRI ar exercita o oarecare formă de presiune asupra judecătorilor, prin verificarea şi monitorizarea acestora, procedură prealabilă obţinerii de certificat ORNISS.