Credincioşii ortodocşi şi greco-catolici sărbătoresc duminică Învierea Domnului, cea mai mare sărbătoare a creştinilor. La Slujab Învierii ținută la Catedrala Patriarhală, Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a îndemnat pe credincioşi să aducă bucurie şi pace şi să îi iertăm "pe cei care ne-au greşit nouă, ca să arătăm că Hristos cel Înviat din morţi înviază şi în viaţa noastră".
Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală a fost oficiată de PFP Daniel, împreună cu episcopii vicari patriarhali Varlaam Ploieşteanul şi Ieronim Sinaitul.
"Mântuitorul Iisus Hristos, prin Învierea Sa din morţi, nu doar a biruit moartea, ci a biruit şi Iadul ca existenţă însingurată şi izolată şi cu strălucirea sufletului său îndumnezeit a adus iubire în locul însingurării şi lumină în locul întunericului. Şi aceasta înseamnă o icoană a întregii umanităţi care va învia, după cum ne spune Sfântul Apostol Pavel: Precum toţi oamenii mor în Adam, tot aşa vor învia toţi în Hristos. Toţi oamenii din lume, care au trăit de-a lungul veacurilor, vor învia din morţi, apoi va urma judecata tuturor oamenilor, din toate neamurile, din toate generaţiile.
Şi în această Judecată de Apoi se va evalua libertatea fiecărui om şi a fiecărui popor în timpul istoriei. Ce a făcut fiecare cu libertatea sa, cum a trăit, cum a răspuns iubirii lui Dumnezeu şi cât de mult a iubit fiecare pe semenii săi. Criteriul ultim al Judecăţii din Urmă este iubirea smerită şi milostivă faţă de semenii noştri", a transmis PFP Daniel.
Învierea Domnului. Iadul este însingurare, izolare, întuneric, lipsă de sens
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a mai spus că aceia care au refuzat iubirea lui Dumnezeu şi nu au arătat iubire milostivă, ajutătoare, darnică faţă de semeni vor rămâne "pururea trişti".
„Nu pentru că sunt pedepsiţi, ci pentru că în mod liber au hotărât să fie egoişti şi indiferenţi. De aceea, un gânditor creştin a spus că Raiul sau Iadul încep din sufletul sau inima omului încă din timpul vieţii pământeşti. Dacă am avut iubire smerită şi milostivă în suflet, ne pregătim pentru a intra în Rai. Dacă am avut răutate, egoism şi am trăit în autosuficienţă şi izolare, atunci am început să ne construim în suflet arvuna Iadului, pentru că Iadul este însingurare, izolare, întuneric, lipsă de sens".
PFP Daniel: Să ne ajute Dumnezeu să fie pace în toată lumea şi să înceteze războiul din Ucraina
PFP Daniel i-a îndemnat pe credincioşi să aducă bucurie şi pace şi să îi iertăm "pe cei care ne-au greşit nouă, ca să arătăm că Hristos cel Înviat din morţi înviază şi în viaţa noastră".
"Vă dorim tuturor Sfinte Sărbători cu bucurie şi pace, armonie, ajutor şi să ne ajute Dumnezeu să fie pace în toată lumea şi să înceteze războiul din ţara vecină, din Ucraina, să avem în aceste zile o bunăvoinţă şi să arătăm în continuare ajutor celor care, din cauza războiului, şi-au părăsit ţara şi s-au refugiat în diferite ţări vecine şi la noi, în România, dar care doresc să se întoarcă acasă deîndată ce este posibil", a transmis Patriarhul Daniel. (Agerpres)