Patriarhul Daniel nu "este adversarul secret al lui Băsescu"

Patriarhul Daniel nu "este adversarul secret al lui Băsescu"

Patriarhia Română a infirmat "categoric", azi, într-un comunicat, zvonurile conform cărora patriarhul Daniel ar dori să candideze la prezidenţialele de anul viitor.

Ipoteza a apărut într-o publicaţie săptămânală, în care Înaltpreasfinţia Sa era numit "adversarul secret al lui Băsescu".

"Patriarhia Română infirmă categoric o presupusă candidatură a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la alegerile prezidenţiale din România din anul 2009, ipoteză care reprezintă o simplă fabulaţie", precizează comunicatul.

Patriarhul României nu a avut niciodată vreo discuţie şi nu a primit nici o propunere pe această temă, se adaugă în comunicat.

Totodată, se menţionează că, potrivit prevederilor Sfintelor canoane, clerului ortodox îi este interzis să facă politică partinică, să fie membru al unui patrid politic, să particpe la campaniile electorale, să candideze şi să devină membru al Parlamentului sau consiliilor locale, primar, viceprimar sau să ocupe funcţii în administraţia publică centrală şi locală.

"Respectând aceste rânduieli, înţelegându-şi misiunea şi rolul pe care le îndeplineşte în viaţa cetăţii, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel nu cultivă legături preferenţiale sau subversive cu nici un partid sau lider politic, ci promovează relaţii transparente cu toate instituţiile Statului în interesul Bisericii şi pentru împlinirea binelui comun din societate", se afirmă în comunicat.

(19:40)

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News