Victimele inundațiilor din județul Galați au beneficiat de un ajutor financiar de 100.000 de lei, oferit de Fondul Filantropia al Patriarhiei Române.
Întreaga sumă a fost virată încă din 14 septembrie în contul Arhiepiscopiei Dunării de Jos, eparhie în care se află localităţile care au suferit cel mai mult din cauza inundaţiilor, se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române.
Colectă în toate unitățile de cult din Arhiepiscopia Bucureștilor, pentru sinistrații din Galați
De asemenea, în următoarele două săptămâni, se va desfăşura o colectă la nivelul tuturor unităţilor de cult - parohii şi mănăstiri - din Arhiepiscopia Bucureştilor, toate fondurile urmând să fie virate eparhiilor afectate, în vederea ajutorării sinistraţilor.
Patriarhia Română a lansat un apel pentru solidaritate în sprijinul persoanelor grav afectate de inundații și transmite un mesaj de condoleanțe familiilor îndoliate.
„În urma inundaţiilor masive din judeţele Galaţi, Argeş şi Vaslui, dar şi din alte zone ale ţării, facem un apel la solidaritate creştină cu sinistraţii, victimele vulnerabile social şi familiile îndoliate. Patriarhia Română se alătură instituţiilor şi autorităţilor centrale şi judeţene în efortul de sprijinire a semenilor noştri care trec prin momente de grea suferinţă”, a mai transmis Patriarhia Română.
Aproape o mie de pompieri trimiși la locul inundațiilor
Aproape 1.000 de pompieri din 27 de unități subordonate Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au fost mobilizați pentru a sprijini echipele ISU Galați, după ce inundațiile au afectat numeroase localități din județ.
În dimineața zilei de marți, au fost dislocați în sprijinul echipei ISU Galați 960 de pompieri din 24 de inspectorate județene pentru situații de urgență, inclusiv Bacău, Neamț, Suceava, Botoșani, Vrancea, Harghita, Mureș, Covasna, Brașov, Tulcea, Constanța, Brăila, Buzău, Ialomița, Călărași, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Olt, Iași, Teleorman, Vâlcea, și Dolj, precum și din cadrul ISU București-Ilfov, Școlii Boldești și Unității Speciale de Intervenție în Situații de Urgență.