Patimi după concursul „Pedagogul anului 2024”. Un premiu ar putea fi retras de Ministerul Educației
- Viorica Gheorghe
- 12 octombrie 2024, 10:41
Republica Moldova. Ministerul Educației și Cercetării a inițiat examinarea retragerii titlului „Educatorul anului 2024”, obținut de directoarea grădiniței „Guguță” din orașul Rîșcani, Valentina Moscalu. Decizia a fost luată în urma sesizărilor cu privire la două sancțiuni care i-au fost aplicate premiantei de către autoritățile publice locale.
Scandal în jurul concursului „Pedagogul anului”
Ministerul Educației explică că, la etapa republicană a concursului „Pedagogul anului”, sunt înaintați candidații care au obținut locurile I la etapa raională. Organul local de specialitate în domeniul învățământului (OLDSI) nu ar fi inclus actele cu privire la aplicarea sancțiunilor disciplinare.
„Menționăm că verificarea dosarelor de concurs ale candidaților ține de responsabilitatea OLDSI și a autorităților publice locale, care desemnează învingătorii etapei raionale a concursului. Dosarele înaintate la etapa republicană a concursului sunt examinate de o comisie constituită din specialiști în domeniul educației, care evaluează candidații înaintați de direcțiile raionale în baza a trei probe de concurs: „Inteligența profesională”, „Ora publică” și „Masterclass”. Comisia a apreciat înalt competențele pedagogice ale candidate”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.
Reguli modificate de anul viitor
Pentru a evita pe viitor situații similare, regulamentul concursului va fi modificat. Astfel, conform MEC, va fi introdusă obligația candidaților la concurs de a depune o declarație pe propria răspundere. Aceasta va viza lipsa sancțiunilor disciplinare și lipsa altor abateri de etică și disciplină.
Concursul republican „Pedagogul Anului” 2024 s-a desfășurat în trei etape. Anul acesta a avut trei categorii de învingători: educatorul anului, învățătorul anului și profesorul anului.
Pedagogii care s-au clasat pe locul I au fost premiați cu câte 50 000 de lei și li s-a conferit titlul „Pedagogul anului”. Câștigătorii locului II au primit câte 25 000 de lei și Diploma de onoare a MEC. Cei de pe locul III – câte 15 000 de lei și Diploma de onoare a MEC.
Valentina Moscalu a luat premiul I, la categoria „Educatorul anului".
„Acest premiu este o responsabilitate în activitatea ulterioară. Sunt plăcut surprinsă, dar cred că cel mai mare merit aparține copiilor. M-au susținut în toate activitățile mele. Nu știu dacă aș face altceva mai bine decât instruirea copiilor preșcolari”, a declarat Moscalu, într-un interviu pentru M1.