Patapievici contraatacă

Reprezentanţii Institutului Cultural Român (ICR) au susţinut ieri o conferinţă de presă, în care au ripostat la campania furibundă dusă de câteva publicaţii împotriva expoziţiei "Freedom for Lazy People".

Horia-Roman Patapievici, preşedintele ICR, a prezentat o parte din lucrările incriminate, punându-le alături extrasele prin care erau descrise în publicaţia „New York Magazin“, folosite în campania împotriva conducerii ICR.

Ridicolul asocierii vorbea de la sine. Horia-Roman Patapievici a precizat că, în Statele Unite ale Americii - „slavă Domnului, încă un stat liberal“ -, nu este interzisă folosirea niciunui simbol; conform legislaţiei americane, utilizarea svasticii este interzisă doar în cazul când este desenată pe o sinagogă sau pe o casă în care locuiesc persoane de origine evreiască, ceea ce, în mod evident, nu este cazul. Preşedintele ICR a prezentat şi conceptul actual al instituţiei, care „încearcă să pună în legătură arta vie, actuală, în diversitatea ei, cu publicul din străinătate; misiunea unui institut cultural nu mai este cea de a exporta arta oficializată sau doar pe cea patrimonială“.

Prin expoziţia de la New York, vernisată pe 18 iunie, acest scop a fost atins, a afirmat Corina Şuteu, directorul ICR New York: cei trei street artişti români - IRLO, Omar şi Nuclear Fairy - au avut reacţii foarte favorabile (inclusiv în prestigioasa revistă „New York Magazine“) şi au fost invitaţi să picteze sala teatrului 37 Arts, din New York.