Pastorul reformat, Laszlo Tokes (foto), a intrat, în 3 septembrie 1992, în greva foamei în semn de protest față de actuala putere din țară, vinovată-în opinia sa-de „reprimarea politică a adversarilor și a contestatarilor ei, după decembrie '89”.
Locul ales de pastor, considerat simbol al Revoluției, a fost Biserica Reformată din Timișoara. Gestul lui a mobilizat lumea politică, presa, și l-a sensibilizat chiar și pe președintele Ion Iliescu. Iliescu a declarat presei că i-a trimis pastorului o scrisoare în care îl roagă să accepte un dialog pe tema problemelor invocate de acesta, dispus să găsească soluții.
În 4 septembrie, pastorul declara că nu a primit nicio scrisoare și că a aflat de conținutul ei din presă. Tokes a deplâns faptul că „tocmai președintele țării nu a găsit niciun fax” pentru transmiterea mai rapidă a documentului.
Opt reporteri ai Evenimentului Zilei au urmărit acest subiect, unii la fața locului, alții au chestionat politicienii în legătură cu gestul pastorului.
UDMR a considerat gestul lui Iliescu drept o „încercare a forțelor național comuniste că se folosesc de această împrejurare pentru un avantaj electoral”.
Convenția Democratică Timiș, numeroși cetățeni din oraș, preoți, care au organizat o slujbă ecumenică, s-au solidarizat cu pastorul Tokes.
Șase zile mai târziu, UDMR „îl roagă respectuos pe Laszlo Tokes să renunțe la greva foamei” pe motiv că are nevoie de putere pentru a „lupta cu arma adevărului”.