Ce se întâmplă cu pastorul Angheluță care a vrut să RĂPEASCĂ două fetițe
- Georgeta Petrovici
- 13 octombrie 2016, 10:08
Pastorul Angheluță, un pastor neoprotestant a fost acuzat că ar fi vrut să răpească două fetițe de la școală. Acesta a dat ture cu mașina în jurul școlii și le-a ademenit pe fete să îl însoțească. Bărbatul are 70 de ani, iar minorele nu făceau parte din comunitatea sa religioasă.
Pastorul Constantin Angheluță a fost identificat și luat la Poliție, ieri. Acesta a fost audiat de polițiștii arădeni la care se înregistraseră două plângeri cu privire la faptul că un bărbat în etate, la volanul unui Ford albastru, ar fi încercat să răpească două fete, eleve în clasele primare, când mergeau, respectiv ieșeau de la ore.
Prima, arată polițiștii, a fost ademenită dimineața la ora 7.45, când a ajuns la școală, iar a doua după-amiază la orea 16.00, când copiii plecau spre casă, la finalul orelor. Părinții fetelor au depus plângere la Poliție, iar în numai câteva ore de la înregistrarea documentului suspectul a fost identificat. Potrivit Poliției, bărbatul nu a apucat să interacționeze fizic cu minorele.
Dacă ieri seara, când a fost dus la audieri, pe numele pastorului Angheluță fusese deschis un dosar penal pentru hărțuire, joi, încadrearea juridică a faptei a fost schimbată, în tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal. Bărbatul e cercetat în stare de libertate. În continuare, poliția anchetează martorii și caută imagini de pe camerele de supraveghere din zonă. (Sursa foto: Baricada)