PAŞTELE ROMANO-CATOLIC: Au luat lumina care risipeşte întunericul inimii
- Adam Popescu
- 13 aprilie 2009, 00:00

După 40 de zile de post, cântarea „Aleluia” a răsunat sâmbătă seară în zeci de biserici romano-catolice din întreaga ţară.
Cu lumânări aprinse în mâini, credincioşii au primit vestea învierii lui Cristos. Şi la Vatican, Papa Benedict al XVI-lea a oficiat slujba pascală şi i-a binecuvântat pe cei prezenţi, îndemnându- i să urmeze învăţăturile creştine. Lumânările au invadat catedrala
Sâmbătă seara, la ora 23.00, peste 1.000 de credincioşi s-au strâns la Catedrala Romano-Catolică din Iaşi. Celebrarea a început în curtea interioară a bisericii, cu un foc al binecuvântării. Prea Sfinţitul Petru Gherghel, episcop al Diecezei de Iaşi, însoţit de un sobor de preoţi, a deschis slujba prin cuvântarea: „Cristos este începutul şi sfârşitul, Alpha şi Omega, ale Lui sunt timpurile şi veşnicia e a Lui, El este mărirea şi puterea pentru toată veşnicia. Amin”. Episcopul a aprins apoi lumânarea Pascală, simbolul Învierii lui Cristos. „Lumina lui Cristos care învie plin de mărire să risipească întunericul inimii şi al minţii”, a rostit PS Petru Gherghel.
Apoi, catedrala s-a umplut cu sute de lumânărele roşii. Credincioşii şi-au ocupat, în ordine, locul în bancă. Toţi sunt îmbrăcaţi în haine de sărbătoare. Cei tineri ies un pic din tipar, însă cercelul din ureche nu deranjează pe nimeni. La slujbă, totul decurge într-o ordine firească. În marea de oameni se găseşte totuşi şi un vorbăreţ: „Uite-l şi pe ăsta, crede că a venit la meci, îmbrăcat în trening şi cu tricolorul pe el!”, şopteşte un cârcotaş colegului aşezat în dreapta lui.
În mulţime se strecoară şi „Pictoraşul Iaşiului”, un domn boem care îşi are atelierul sub cerul liber, pe Bulevardul Ştefan cel Mare, vizavi de catedrală, unde zilnic îmbie trecătorii cu portrete schiţate în creion. De data asta pictoraşul boem nu este “afumat”, nu ţine nici un vreun chiştoc lipit între buze, aşa cum ne-am obişnuit să îl vedem. Este îmbrăcat curat, pieptănat şi aranjat, iar în această seară pare că familia sa este mulţimea de catolici. După câteva minute petrecute în biserică, omul nostru se strecoară discret şi pleacă într-ale sale, poate acasă, poate pe străzi. Nu îl putem ajunge din urmă să îl întrebăm cum îşi va petrece restul nopţii, l-am pierdut în mulţime, pare că s-a evaporat sau că a fost doar o vedenie. În seara asta este Paştele şi pentru el, îl lăsăm într-ale sale ştiind că mâine îl vom regăsi vizavi de catedrală, şezând pe caldarâmul rece, cu o planşă în faţă, lucrând febril la un portret. SĂRBĂTOAREA TUTUROR
Paşte ecumenic, la Timişoara
Mii de credincioşi s-au adunat, sâmbătă seara, în Piaţa Unirii din Timişoara, pentru a celebra Paştele odată cu catolicii. În oraşul de pe Bega nu mai e pentru nimeni de mirare faptul că la sărbătorile religioase fac act de prezenţă grupuri masive de reprezentanţi ai altor culte şi religii. Mulţi italieni cu afaceri în oraş au preferat să rămână aici pentru Paşte, astfel că au venit cu lumânări albe în mâini, în cea mai frumoasă piaţă a oraşului, încă de la ora 22.00.
Celebrarea Vigiliei Pascale a început în faţa Domului Romano-Catolic din Piaţa Unirii, cu sfinţirea Focului. La slujbă au participat deopotrivă catolici, ortodocşi, musulmani şi mozaici. În România, potrivit recensământului din 2002, trăiesc peste un milion de credincioşi romano-catolici. (Georgeta Petrovici)