Afectat de criză şi de vremurile actuale, modelul tradiţional al sărbătorii pare mai îndepărtat ca niciodată de imaginea din copilărie.
Carne de miel pe toate tarabele şi în toate magazinele, să aibă omul de unde alege, bani, nu mulţi, dar cât să poţi încropi o masă de Paşte tradiţională, apoi Slujba de Înviere şi, la final, zeci, poate chiar sute de lumânări - modelul galben, subţire, arhicunoscut – sărbătorind Învierea lui Iisus Hristos. Devorat, an de an, de transformarea sa treptată într-un spectacol comercial, modelul Paştelui tradiţional pare, anul acesta, mai îndepărtat ca niciodată de imaginea sărbătorii pe care fiecare o păstrează din copilărie.
Efectele crizei financiare mondiale îi transformă pe vechii cumpărători de carne de miel în simpli privitori prin târguri. Vânzătorii de miei se plâng de moartea afacerii şi merg până la a anunţa, cu dramatism în voce, însăşi dispariţia oieritului. Banii puţini ai clienţilor şi preţul mare de la tarabe şi standuri au creat, în anumite zone ale ţării, adevăraţi „mutanţi” comerciali: carnea de miel se vinde pe bonuri de masă. Şi ca povestea să fie completă, credincioşii creştini sunt invitaţi să constate cu stupoare că vechile lumânări, aprinse de când lumea la Slujba de Înviere, sunt, de fapt, adevărate bombe toxice, compuse din acetonă, benzen, tetraclorid de carbon şi xilină. Şi că viitoarele sărbători de acest fel vor sta sub semnul lumânărilor ecologice. Mieii stau în târg ca la expoziţie De când a dat criza, mielul cel mic e vedeta. De exemplu, mielul „mezin” al domnului Iulian Coman din Zâmbreasca, judeţul Teleorman, se plimbă prin ţarcul din Apărătorii Patriei de parcă ştie că e urmărit de câteva perechi de ochi. „Cam câte chile are ăla?”, întreabă pofticioşii, care-l văd deja pastramă. „Ăla micu’ e dat”, spune, impasibil, ciobanul, fiecăruia în parte. Mieii cei mici s-au dat, aşa stă treaba. Câteva kilograme de carne fiecare, câte 15 lei kilogramul.
Numai bine pentru vremurile astea fără bani. Iulian Coman a venit prima dată la târg joia trecută, când s-a deschis oborul din Capitală. A dat de atunci vreo 100 de miei, dintre care 20 de dimineaţă până acum. E binişor, s-ar putea spune. Nu se compară însă cu anul trecut, când se poate zice că a fost Anul Mielului. S-a dat şi mai scump, şi mai mult, chiar şi fără drumuri la piaţă. În vremurile glorioaselor zile dinaintea Paştilor 2008 era tare bine, s-a vândut chiar şi cu 20 de lei kilogramul. Ovinele, sub ameninţarea extincţiei
În opinia ciobanului Iulian Coman, oaia – ovis aries după denumirea ei ştiinţifică – e o specie pe cale de dispariţie în spaţiul carpatodanubiano- pontic. O pândeşte o extincţie cu prelungiri, cauzată de lipsa ciobanilor buni şi de nepăsarea autorităţilor. În ceea ce-l priveşte pe Coman, el o să facă tot posibilul pentru a evita aşa o catastrofă: bunicul lui e cioban, tatăl lui asemenea, şi speră ca şi unul dintre fii să-l urmeze în carieră. Face şi el ce poate pentru soarta oilor româneşti, în special pentru rasa de care se ocupă. Una de carne. „Bucureşteanul vrea să mănânce natural” Întâi şi-ntâi, domnul Coman ar lupta cu primăria. Ar pleda pentru înfiinţarea unei pieţe ca asta în care vorbim acum, dar care să funcţioneze săptămânal. Să vină omul cu ce are prin bătătură sau pe la stână şi să-i vândă bucureşteanului, în condiţii cât se poate de civilizate. E de acord să facă unele compromisuri, dacă i se cere: de exemplu, să ambaleze brânza, atât timp cât nu trebuie să o pună la vid. Cu vidul e mai greu.
Consideră că existenţa unui loc de desfacere special ar face pe toată lumea fericită. „Aş câştiga şi eu, ar câştiga şi primăria. În plus, bucureşteanul vrea să mănânce natural, s-a săturat de prostiile din supermarketuri”, explică ciobanul. Cică în momentul în care aude de supermarketuri, clientul sare ca ars. Sau cel puţin aşa consideră domnul Coman. „Am auzit că aduc miei din Noua Zeelandă. Păi, se strică pe drum, nu mai apuci să mănânci! Oamenii s-au învăţat şi nu mai cumpără. Cine a mâncat o dată de la ţară nu vrea de la ei”, zice hotărât bărbatul. Momeala „Hai la pepeni!” Din categoria oamenilor care aşteaptă, se distinge un bătrânel care gustă un hamburger şi cheamă lumea, printre îmbucături. „Hai la pepeni!”, strigă cât poate. E strategia lui comercială, de fapt are miei, ca toată lumea de pe aici. Lângă un ţarc s-au adunat câţiva copii de pe la blocurile din preajmă, care n-au văzut miei în carne şi oase până acum. Se miră mai mult de miros decât de vreun detaliu anatomic. Agăţată de gard, o bătrână aşteaptă pe cineva cu care să împartă un miel, că ei nu-i trebuie decât o bucată, acolo, de poftă să fie. A venit pentru că văzuse la televizor că se ieftiniseră până la 14 lei pe kilogram. Dezamăgire mare: preţul a sărit deja cu un leu. „Cum au văzut că vine lumea să vadă, cum au mărit preţul...”.
Femeia pândeşte un miel anume, unul negru, şi-l cântăreşte din ochi. „Cât să aibă? 10 kilograme?”. Cam atât are, nu mai mult de 10 kilograme. Înseamnă vreo cinci kilograme de carne, adică 75 de lei. Pe din două ar veni 37 de lei, ceea ce nu-i bine. Fără cunoştinţă de asemenea calcule, mielul cu pricina s-a apucat de ronţăit o pungă.
COMERŢ DE CRIZĂ Miei şi frunze, contra tichete cadou
Criza financiară i-a determinat pe comercianţii din pieţele situate în afara Capitalei să treacă la un alt tip de comerţ, mai potrivit pentru vremurile de restrişte pe care le trecem. Carnea de miel şi verdeţurile sunt vândute la tarabele din Timişoara şi Sibiu pe bonuri de masă. Chiar şi aşa, pentru a scăpa de toată marfa, comercianţii s-au vazut nevoiţi să lase serios din preţul unui kilogram de carne, afişat cu numai câteva zile în urmă.
Spre exemplu, Mariana Vuc, din Unip, judeţul Timiş, a stat toată săptămâna în Piaţa Iosefin, iar ieri, la prânz, nu mai avea niciun miel de vânzare. Strategia ei: a acceptat tichete cadou în loc de bani. „De ce să nu primesc bonuri? Au şi ele valoare. Au venit femeile şi au zis că anul acesta de Paşte au primit bonuri din astea. Eu ce să fac? Le-am dat miel pe bonuri, că şi eu trebuie să vând, şi ele să mănânce. Două bonuri un kilogram de miel, că au bonuri de 8,48 lei. Dar numai dacă au luat maximum un miel”, spune femeia. Un kilogram de miel se vinde în pieţele din Timişoara cu 17 lei. De altfel, nu doar ciobanii sunt dispuşi anul acesta să-şi vândă marfa pe bonuri de masă, ci şi ţăranii care vând brânzeturi sau zarzavaturi. „Eu vând ceapă la legătură, ridichi şi frunze. Le dau şi pe bonuri, nu-i problemă, dar numai dacă ia omul de tot bonul.
Adică dacă vine cu bon de 8 lei şi ia o legătură de ridichi care e 1,5 lei, nu pot să primesc bon şi să-i dau rest. Trebuie să ia de toţi banii”, afirmă Florea Iancu. Şi în Piaţa Cibin, cea mai mare din Sibiu, comercianţii veniţi din Mărginimea Sibiului au vândut săptămâna aceasta miei pe bonuri de masă. În plus, ciobanii au scăzut din preţuri, kilogramul de miel ajungând la 15 lei, faţă de 18-20 lei cât era săptămâna trecută. „Am mai lăsat şi la preţ. Iniţial voiam să-l vindem cu 18-20 de lei kilogramul. Am luat şi bonuri de masă, că doar şi noi mergem la magazine să facem alte cumpărături”, spune o comerciantă din Mărginimea Sibiului. (Georgeta Petrovici, Bogdan Brylynski)
NICI LUMÂNĂRILE NU MAI SUNT CE-AU FOST
Învierea, în lumină de ceară naturală şi parfum de uleiuri Puişori de ceară, ursuleţi şi iepuraşi translucizi, ouă cu fitil, steluţe aromate de toate culorile şi sute de alte sortimente de lumânări au invadat marile magazine din Bucureşti, în ajun de Paşte. Rafturile magazinelor gem sub greutatea lumânărelelor „tematice” importate din Spania, cu arome îmbietoare de cafea, alune sau fructe exotice, a lumânările olandeze ce impresionează prin forme şi culori, dar şi a figurinelor de ceară pentru toate buzunarele.
La uriaşa varietate de oferte avem o singură constantă: producătorii şi importatorii „uită” să specifice pe etichetă compoziţia acestora. Dintr-o scăpare a legislaţiei europene şi, implicit, româneşti, aceştia nu sunt obligaţi să specifice ingredientele, deşi parafina, materialul din care sunt fabricate lumânările de larg consum, este cunoscută pentru efectele sale toxice asupra organismului.
Aşa se face că majoritatea lumânărilor „cu pretenţii” din magazine româneşti sunt importate din Occident, produse de fapt în China, şi fabricate din parafină. Dacă în majoritatea bisericilor găsim lumânări de parafină, mai multe parohii din Ardeal sunt aprovizionate cu lumânări ecologice de la fabrica deschisă în 2006 de Mitropolia Ardealului. Acestea conţin aţă din bumbac şi 40% ceară de albine, costă 0,3 lei, iar arderea durează de aproape patru ori mai mult decât la cele din parafină.
„Pe piaţă, lumânările naturale din ceară de albine sau ceară vegetală nu sunt uşor de găsit, poate şi din cauza cererii scăzute din partea clienţilor, neinformaţi cu privire la riscuri. O parte dintre producătorii români de miere ecologică confecţionează lumânări din ceară pură, de fagure, cu aţă de bumbac, iar în unele bagă propolis, pentru purificarea şi aromatizarea aerului”, susţin specialiştii.
Soluţie: magazinele on-line Stupina lui Szasz Ilyes din Corund, Harghita, produce lumânări mari (10 lei) şi figurine de ceară în formă de ursuleţi, iepuraşi, albine, bufniţe sau coşniţe (între 5 şi 8 lei). Produse similare vând şi producătorii de la Tremot Dobre şi Fii, din judeţul Prahova, care au preţuri ceva mai scăzute.
Cine doreşte un Paşte cu lumină de ceară naturală mai are ocazia să cumpere lumânări artizanale până mâine, de la târgul Harmony Wellness Fair, de la Sala Palatului. Din magazinele on-line puteţi cumpăra lumânări 100% organice din ceară vegetală şi parfumate cu uleiuri esenţiale, importate de firma Rangali. Lumânări fără fum sau emisii toxice găsiţi on-line şi de la firma Izocron. Produsele sunt realizate artizanal de un meşter popular din Dâmboviţa. (Livia Cimpoeru) PARAFINA, BAT-O VINA!
La fiecare slujbă, bisericile sunt poluate cu emisii toxice Cel mai răspândit tip de lumânare din lume emite o varietate incredibilă de compuşi organici volatili (VOC), printre care acetonă, benzen, tetraclorid de carbon şi xilină, arată mai multe studii internaţionale. La acestea se adaugă particule de funingine microscopice cu conţinut de metale grele, precum plumbul sau cadmiul, provenite de la fitilul lumânării.
În 2006, Stephan Weber, profesor german la Universitatea Duisburg-Essen, a măsurat nivelurile de microparticule în aerul unei biserici, timp de 13 zile înaintea Crăciunului, descoperind că, atunci când sunt aprinse lumânările, concentraţiile de particule aproape se dublează. Efectul este şi mai mare atunci când se foloseşte tămâie. Totodată, substanţele responsabile pentru aroma şi culoarea lumânărilor pot fi iritante pentru alergici.
Asta fără a menţiona fumul negru care înegreşte în timp pereţii şi textilele şi care conţine aceleaşi toxine ca cele produse de arderea motorinei. Medicii arată că cei mai afectaţi pot fi copiii, care riscă dezvoltarea mentală şi fizică întârziată, dar deficienţe de atenţie şi de învăţare.