Paștele în ÎNCHISOARE. Cât de TRADIȚIONAL este meniul de SĂRBĂTOARE de la Penitenciarul Jilava

Deținuții încarcerați la Penitenciarul Jilava se pregătesc și ei, ca toți românii, pentru a sărbători Paștele. Pentru ei, însă, meniul nu va include tradiționalul miel. Meniul pe care îl vor avea prizonierii a ajuns în presă, cu o zi înainte de celebrarea Învierii Domnului.

Pentru deținuții de la Jilava, ziua de Paște va începe cu ceai, biscuiți, margarină, brânză, dar și ouă roșii, la micul dejun, conform informațiilor deținute de jurnaliștii de la Libertatea, relatează B1.ro.

 

Pentru masa de prânz, prizonierii vor putea alege între o ciorbă de porc și o supă de pui. După aceea, ei vor servi pulpă de pui cu piure de cartofi, însoțită de murături. Pentru desert se vor pune pe masă mere și cozonaci.

La masa de seară, deținuții de la Jilava vor avea în față salată orientală.

Cei care se află în regim deschis - aproximativ 20 de persoane, se vor putea deplasa la biserica din localitate pentru a fi martori la slujba de Înviere.

Pentru cei care nu beneficiază de acest regim, preotul paroh al penitenciarului va ține o slujbă în lăcașul de cult, aflat în incinta închisorii. Slujba va putea fi urmărită pe rețeaua cu circuit închis a închisorii, de cei care nu vor putea ajunge.