Pasiunea pentru fotbal, mai puternică decât tradiţia de familie

Pasiunea pentru fotbal, mai puternică decât tradiţia de familie

Sportul-rege ar putea destrăma o tradiţie de familie veche de mai bine de un secol. Cei mai tineri membri ai familiei Bakaj sunt gata să renunţe la potcovitul cailor, o îndeletnicire care s-a transmis ani de-a rândul din tată în fiu şi să devină fotbalişti.

Bakaj Balasz (12 ani) joacă la echipa CSŞ Carei, cu care a participat, în urmă cu o săptămână, la turneul de la Baia Mare al „Cupei Hagi-Danone”, iar fratele său mai mare este legitimat la juniorii clubului Olimpia Satu Mare.

"Bakaj Balasz este din Căpleni, un sat aflat la vreo 5 kilometri de Carei. Dimineaţa merge la şcoală, în satul natal, iar după-amiaza vine la Carei, la antrenamente.

Tatăl lui este potcovar, de atlfel, această meserie este o tradiţie în familia lor.

Stră-străbunicul lui Balasz era cel care potcovea caii regelui Carol I! Zoltan, tatăl lui Balasz, potcoveşte cai de rasă, de sute de mii de euro!

E renumit în toată zona, vin la el şi din Ungaria cu caii ca să-i potcovească! La noi, în Carei, este un domn care are mai mulţi cai de rasă, cu care participă la concursuri de călărie şi pe care îi potcoveşte numai la Zoltan.

Totodată, îl recomandă şi la alţi proprietari de cai. Tatăl lui Balasz are şi vreo trei ucenici, care se ocupă cu potcovirea cailor celor din satul în care locuieşte”, a povestit, pentru EVZ, Marius Botan, antrenorul echipei CSŞ Carei.

"E posibil ca fiii lui Zoltan să întrerupă tradiţia familiei. Amândoi băieţii sunt pasionaţi de fotbal. Cel mic, care mi-e elev, visează să ajungă fotbalist mare. Are calităţi tehnice, e disciplinat tactic, doar la calităţile fizice stă mai puţin bine. Idolul lui e Gică Hagi, de altfel poartă şi numărul 10 pe tricou. Ţine cu Steaua, iar din străinătate îi place FC Barcelona, pentru că-l admiră foarte mult pe Leo Messi.

Tatăl lui Balasz mai vine pe la meciurile băiatului şi-l încurajează”, ne-a mai spus antrenorul Marius Botan.

Ne puteți urmări și pe Google News