Partea NECUNOSCUTĂ din tragedia AVIATICĂ de la Pașcani. Aeronava a fost FURATĂ

Tragedia aviatică de pe lângă Pașcani, județul Iași, cunoaște noi dezvăluiri și o răsturnare de situație incredibilă.

Proprietarul avionului susține că aeronava a fost furată și folosită ilegal la exercițiile din Tătăruși și că a fost sustrasă fără niciun acord din hangarul aeroclubului “Alexandru Matei” din Iași.

Proprietarul aeronavei, Valentin Alexandroniu, a aflat de la televizor că aparatul de zbor a căzut într-o râpă din comuna aflată lîngă Pașcani.

Bărbatul susţine că o să depună o plângere pentru că aeronava de 70.000 de euro a fost furată şi distrusă. Mai mult, susţine el, de la incident şi până acum, nicio autoritate nu l-ar fi contactat să îi ceară vreo informaţie, informează România TV.

În accidentul petrecut la sfârşitul săptămânii trecute în judeţul Iaşi, pilotul în vârstă de 60 de ani şi-a pierdut viaţa, iar copilotul a suferit răni grave după ce aeronava de mici dimensiuni pe care o pilotau s-a prăbușit într-o râpă.