Mărturia unui pasager dintr-un avion ce zbura spre dezastru

Mărturia unui pasager dintr-un avion ce zbura spre dezastru

Unul dintre călătorii din cursa Tarom de Paris care a fost la un pas distanţă de impactul cu o altă aeronavă, pe Aeroportul Otopeni, descrie, pentru EVZ, prin ce a trecut.

Patru sute de oameni au fost la un pas de a intra în istorie, pe 11 iulie, drept victimele unuia dintre cele mai grave accidente aviatice petrecute vreodată. Locul tragediei ar fi putut fi Aeroportul Otopeni, iar una dintre aeronavele distruse ar fi aparţinut companiei române Tarom.

Potrivit unor înregistrări publicate, ieri, de ziarul "Libertatea", un controlor de trafic aerian a dat undă verde de aterizare unui avion Tarom pe o pistă unde se pregătea de decolare o aeronavă a companiei greceşti Aegean. Câteva secunde au lipsit pentru ca totul să se sfârşească cu adevărate scene de coşmar. Pilotul român a salvat însă situaţia, ridicând avionul la timp şi aducându-l la sol în siguranţă. Au fost însă câteva minute de derută şi spaimă printre pasagerii cursei ROT382, ce venea de la Paris. Abia ieri au înţeles că au fost pe punctul de a-şi pierde vieţile.

"Puteam să nu mai fiu"

Persida Boeru, unul dintre pasagerii care au fost la un pas de moarte pe 11 iulie, e psiholog. De asta pentru ea, poate dintr-o deformare profesională, momentul în care aeronava Tarom a fost la un pas de dezastru ar fi fost și un prilej de studiu asupra reacţiilor umane în situaţii limită. A reţinut totuşi, în spatele propriei frici, că lumea s-a speriat, dar şi că nu s-a lăsat cu reacţii violente şi isterie. "A durat puţin", ar fi explicaţia pe care a dat-o ieri Persida Boeru, pentru "Evenimentul zilei". "Şi sunt bucuroasă că trăiesc şi-i mulţumesc Lui Dumnezeu, comandantului şi echipajului. Că puteam să nu mai fiu".

Femeia a avut loc în primul rând, la numărul 5, în aeronavă. La doar câţiva metri distanţă de pistă, înainte ca avionul să atingă solul, când toată lumea stătea "legată" în centurile de siguranţă aşteptând să ajungă la destinaţie, întreaga aeronavă s-a ridicat brusc şi a început să tremure din toate încheieturile. "Totul a durat foarte puţin, cred că s-a clătinat un pic avionul, până când s-a echilibrat din nou", povesteşte Persida Boeru. "Eu am stat lângă două doamne distinse şi, când totul a început să se balanseze, toate trei am început să ne ţinem de mână. «Aoleo, ce se întâmplă?», am zis. Că avionul s-a balansat destul de tare. Şi m-am gândit: «Păi, doar a anunţat că aterizează. Ne înecăm ca ţiganul la mal?»".

Pasagerii au intrat în panică, au început să vorbească agitat, nedumeriţi, cuprinşi de derută. "Dar fără să ţipe, să spună rugăciuni, să se ia în braţe, să zică «Adio!», n-am văzut aşa ceva. În momentul ăla eu am luat-o de mână pe doamna de alături şi am început să vorbim. M-am gândit că e totuşi prea a proape de aterizare ca să se întâmple ceva. N-am avut sentimentul că ar fi ultimul drum. A fost foarte scurt, nu ne-am dumirit ce s-a întâmplat", repetă pasagera.

La turn, "acolo este buba"

Când totul s-a sfârşit, au rămas foarte multe întrebări care nu şi-au găsit răspunsul. Poate că totuşi o scurtă informare asupra incidentului era necesară la aterizare, crede Persida Boeru.

"În ziua aceea, special am urmărit la televizor. Am zis că poate or da ceva despre asta, să ne lămurim şi noi. Ştiam că sigur a fost ceva. Mi-am dat seama imediat că ceva s-a întâmplat. La final am aterizat şi eram bucuroşi. Nu a venit nimeni să ne explice ce s-a întâmplat în timpul incidentului. Şi mari aşteptări nici nu aveam să iasă comandantul să ne dea explicaţii. Pentru că el trebuia să acţioneze. Sunt mândră că avem astfel de piloţi", spune femeia.

Dacă ar fi să găsească responsabili acum, după elucidarea întregului mister al "turbulenţelor" din timpul zborului de săptămâna trecută, Persida Boeru crede că o vină ar fi clar la turnul de control. A aflat şi ea, cu stupoare, din presă ce s-a petrecut în acele clipe. "Cred că cei de acolo trebuie traşi la răspundere. Şi trebuie felicitat comandantul şi echipajul lui. Noi le datorăm viaţa. A evitat o catastrofă aviatică. Am fost puşi în pericol din cauza turnului, acolo este buba. N-am mai păţit niciodată aşa ceva şi să ştiţi că zbor foarte des. Am zburat în Laos, în Cambodgia, în Vietnam, curse peste curse, niciodată nu am trăit aşa ceva", încheie femeia descrierea momentelor petrecute în avion. PASUL 1. Avionului grecesc (roşu) i se comandă să aştepte ca o altă aeronavă să aterizeze înainte de a intra pe pistă. În următoarele minute, aeronava Tarom se apropie de aeroport PASUL 2. Aeronava Tarom (albastru) coboară cu viteză spre pista unde avionul grecesc se aliniază deja pentru a decola. Doar manevrele pilotului român au mai salvat situaţia <iframe width="560" height="349" src="http://www.youtube.com/embed/NQ1Gk0PD0D4" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

EXPLICAŢIE

Cauza: o eroare de interpretare

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor spun că, în cazul acestui incident, nu este vorba de o eroare de comunicare dintre turnul de control şi aeronava grecească, ci de o eroare de interpretare din partea pilotului de pe aeronava Aegean, care a interpretat greşit indicaţiile turnului de control.

"La o primă analiză, se pare că este vorba de o eroare de interpretare. Aeronava Aegean nu s-a oprit în poziţia de aşteptare înainte de a intra pe pistă. Observând acestea, turnul de control a intervenit rapid. Aeronava Tarom a ratat aterizarea şi a aterizat mai târziu, când pista a fost eliberată", a explicat, pentru EVZ, Mircea Ciucă, directorul Direcţiei Investigaţii Transport Aerian din Ministerul Transporturilor. (Cristina Sbîrn)

Ne puteți urmări și pe Google News