Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a semnat pactul „Pentru Europa” cu alte 11 formațiuni politice din Republica Moldova.
Pactul „Pentru Europa”, semnat de PAS și alte 11 formațiuni
Evenimentul a avut loc duminică, la Muzeul Național de Istorie din Chișinău. Din pactul „Pentru Europa” fac parte 13 partide, dar la eveniment au participat doar 12 formațiuni, pentru că reprezentanții Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), condus de Vlad Filat, au lipsit.
Formațiunile care s-au aliat în vederea următoarelor runde de alegeri, dintre care primele sunt cele prezidențiale, din toamna acestui an, sunt: Liga Orașelor și Comunelor, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Partidului Acțiune și Solidaritate, Partidul Social Democrat European, Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Partidul Național Liberal, Partidul Verde Ecologist din Moldova, Partidul Puterea Oamenilor, Partidul Voința Poporului, Partidul Mișcarea Alternativă Națională, Platforma Demnitate și Adevăr și Partidul Schimbării.
„Această zi va fi reamintită peste ani ca o zi a unității”, a declarat, la eveniment, co-președintele Ligii Orașelor și Comunelor, Alexandru Bujorean. El a adăugat că „suntem foarte diferiți ca și partide politice. (…) Faptul că ne-am convocat în această sală dă dovadă de înțelepciune și maturitate politică”.
„Acest pact semnat nu înseamnă din partea MAN susținerea a unui partid, a unui candidat, dar este pentru o idee națională de integrare europeană la care avem foarte mult de lucrat”, a spus, la rândul său, Gaik Vartanean, membru al biroului politic al Partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN), citat de NewsMaker.
„Este unul din puținele momente când clasa politică de la Chișinău se unește pentru ceva și nu împotriva cuiva”, a afirmat, cu ocazia semnării pactului, președintele Platformei Demnitate și Adevăr, Dinu Plîngău.
PAS și-a găsit aliați
Pactul „Pentru Europa” a fost semnat, din partea PAS, de secretarul general al formațiunii, Artur Mija. „Pentru noi aderarea la Uniunea Europeană este un obiectiv de țară, care ne va ajuta să livrăm pace și bunăstare pentru cetățeni și mediul de afaceri. (…) Semnarea acestui pact este un eveniment important, dar este mult mai important să acționăm, să promovăm aderarea europeană, să explicăm oamenilor procesul de aderare și beneficiile individuale ale fiecărui cetățean. PAS semnează astăzi pactul „Pentru Europa” și ne exprimăm convingerea că acest eveniment este doar primul dintr-o serie de acțiuni consecvente, dezinteresate de a oferi cetățenilor Republicii Moldova o viață mai bună aici, acasă, în Moldova europeană”, a declarat Artur Mija, după eveniment.
Coaliția pentru Unitate și Bunăstare a fost reprezentată de președintele Igor Munteanu, partea Partidul Schimbării de Ștefan Gligor, Partidul Social Democrat European l-a desemnat pentru semnarea pactului pe Ion Sula, iar Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei a fost reprezentat la eveniment de vicepreședintele Fadei Nagacevschi.
Partidul Național Liberal a semnat pactul prin președintele Mihai Severovan, Partidul Verde Ecologist din Moldova l-a trimis la eveniment pe vicepreședintele Anatolie Prohnițchi, Partidul Puterea Oamenilor pe președintele Ruslan Codreanu, iar Partidul Voința Poporului pe liderul său Ștefan Urâtu.
Inițiativa aparține Blocului „Împreună”
Toți cei care au semnat pactul „Pentru Europa” și-au afirmat „angajamentul politic de a contribui plenar la obiectivul integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană”, obligația „de a promova statul de drept, coeziunea socială și solidaritatea națională în jurul obiectivului strategic de integrare europeană, punând interesul public deasupra intereselor personale, de grup și de partid”, „condamnarea războiului de agresiune și ocuparea cu forța a teritoriilor unor state suverane și independente”.
La evenimentul de semnare a pactului au fost prezenți și ambasadorul României în Republica Moldova Cristian-Leon Țurcanu, precum și fostul ambasador al Ucrainei la Chișinău, Marko Șevcenco.
Pactul „Pentru Europa” a fost redactat de blocul „Împreună”, format de Platforma Demnitate și Adevăr, Coaliția pentru Unitate și Bunăstare, Partidul Schimbării și Liga Orașelor și Comunelor.