Fostul deputat UDMR de Timiş Toro Tibor, unul dintre liderii Consiliului Naţional al Maghiarilor, a depus, astăzi, la Tribunalul Bucureşti, cererea de înfiinţare a unei noi formaţiuni politice: Partidul Popular Maghiar din Transilvania. Formaţiunea îl are ca mentor pe europarlemantarul Laszlo Tokes şi va milita pentru autonomia maghiarilor.
"Laszlo Tokes este pe undeva mentorul acestui partid. Noi suntem mândri de acestă etichetă, că suntem partidul lui Tokes. Laszlo Tokes este o persoanalitate marcantă cu un set de valori, dar el fiind europarlamentar nu poate avea funcţii în partid", a declarat Toro Tibor, citat de Agerpres, adăugând că noua formaţiune are peste 29.000 de semnături ale susţinătorilor partidului, inclusiv din afara Transilvaniei. El a mai arătat că una dintre priorităţile formaţiunii este obţinerea autonomiei comunităţii maghiare, iar noul partid se doreşte o alternativă la UDMR şi Partidul Civic Maghiar.
"Diferitele forme de autonomie comunitară ale minorităţilor şi comunităţii maghiare figurează între priorităţile noastre (...) UDMR şi Partidul Civic Maghiar, cele două entităţi maghiare de pe eşicherul politic, pot să fie adversarii sau partenerii noştrii, depinde de ei. Noi pornim cu ideea că încercăm să umplem un gol în reprezentarea politică a comunităţii maghiare, un gol care nu a fost absorbit de cele două formaţiuni. Acum 20 de ani, când s-a înfiinţat UDMR ca unică reprezentare a comunităţii maghiare, a reuşit să obţină un milion de voturi, iar la ultimele alegeri din 2008, acest sprijin a scăzut la sub 400.000 de voturi. Înseamnă că există o mare comunitate de oameni care este în afara comunităţii politice. Scopul tuturor formaţiunilor maghiare este să mobilizeze această comunitate. Noi mizăm pe aceşti 600.000 de oameni şi încercăm prin toate mijloacele şi mai ales cu punerea în faţă a oamenilor curaţi, neşantajabili şi necorupţi, să aducem un suflet nou în reprezentarea comunităţii maghiare", a explicat Toro Tibor.