Comunitatea de români i-a solicitat Patriarhiei trimiterea unui preot pentru oficierea serviciilor religioase şi construirea unei biserici în această ţară, a declarat preotul Mircea Alexa Uţă.
"Sute de tinere românce, care au emigrat în ultimii patru-cinci ani în Japonia, s-au căsătorit cu tineri japonezi, iar botezarea soţilor şi a copiilor rezultaţi din căsatorie a făcut ca numărul comunităţii ortodoxe româneşti să se tripleze în ultimii ani. În prezent, peste 4.000 de români locuiesc în această ţară şi este nevoie de înfiinţarea unei parohii româneşti în această ţară", a afirmat preotul Uţă, potrivit Rompres.
De altfel, el s-a aflat în Japonia în perioada sărbătorilor pascale, unde a cununat două cupluri de tineri, a botezat copii şi pe soţul japonez al unei românce, tinerii cununându-se imediat după botez.
Pe de altă parte, preotul a afirmat că româncele căsătorite cu japonezi susţin că nu s-ar mai întoarce în ţară, întrucât nu ar găsi aceeaşi înţelegere. Părintele Uţă a spus că autorităţile japoneze au aprobat înfiinţarea unei parohii româneşti şi că urmează să se găsească un teren pentru construcţia viitorului lăcaş de cult.
Majoritatea românilor din Japonia sunt stabiliţi în marile oraşe, precum Tokyo, Yokohama, Nahoya, Osaka, Mishima, Ito, Shizuoka, Omyia. Acestei categorii de români i se adaugă un numar relativ mic de studenţi români în Japonia, bursieri ai statului japonez.
(15:49)