Vreau să vă prezint un caz din care am tras multe concluzii referitoare la starea sistemului sanitar din România. Atât de reformat şi blamat de toată lumea.

Era o dimineaţă de vară, cu un soare frumos, blând şi cu o temperatură plăcută. Aveam o stare de spirit extraordinară. După orele de cabinet, mă duceam la un meci de tenis.

În portbagaj se odihneau geanta cu echipament şi racheta mea din carbon. Cu gândul la strategia pe care aveam să o abordez pe teren am condus surescitat până la cabinet. Nu mă aştepta multă lume pentru că, vara, populaţia, aşa îmbătrânită cum e, merge la câmp. Trec babele şi moşii de 70-80 de ani cu sapa în spate şi muncesc într-o căldură înfiorătoare pentru câteva roade ale pământului. De zece ani văd asta dar mă impresionează de fiecare dată.

Stăteam singur. Mă gândeam la tot felul de chestii când, deodată, aud sirene. Mă uit pe geam şi văd două ambulanţe, o maşină de descarcerare şi o dubă de poliţie.

Pun mâna pe telefon şi sun la postul de gabori.

- Neaţa domn comisar! Ce se întâmplă?

- Se spânzură Vasile. E în copac cu funia de gât şi ameninţă că se aruncă.

- Şi ce e cu desfăşurarea asta de forţe?

- Sunt veniţi de la Siret: salvare, SMURD, un inspector de poliţie şi psihologul de la noi. Plec şi eu încolo. Trec să vă iau?

- Normal.

Vasile este un puşcăriaş, proaspăt eliberat de la mititica. A stat închis pentru tâlhărie. Eu îl ştiu oarecum pentru că i-am întocmit avizul epidemiologic necesar pentru încarcerare. Curios, cum sunt, mă urc în maşină. Îl rog pe poliţist să dea drumul la alarmă. Îmi place cum sună sirena de la salvare şi de la gabori.

Ajung la faţa locului. Dragii mei, s-a adunat lume ca la circ. Vasile era în pom cu o funie la gât şi în negocieri cu psihologul. Lista lui de revendicări: să-i dea primarul casă, să îi dea ajutor social şi lemne pentru la iarnă. Nu vă spun, toată lumea, de la inspector la medic, asistente, psiholog, băieţii de la SMURD, stătea şi îl asculta pe pârnaie ăsta.

- Ce să-i mai spun? mă întreabă psiholoaga.

- Pe mine mă întrebi? De ce nu îmi daţi mie mână liberă? fac eu cu un zâmbet pervers, adresându-mă inspectorului principal.

Ăsta se uită la mine, face un gest a lehamite şi îmi acordă permisiunea.

- Vasile, să ştii că mă urc în pom - zic eu. Vin la tine.

- Dacă vii sar. Să mor io.  

- Mă doare-n pix. Eu urc.

Îmi dau jos halatul şi rămân în tricou. Nu m-am mai urcat în pomi de când eram mic dar asta e o chestie ce nu se uită. Ajung lângă Vasile.

- Băh bulangiule - fac eu cu voce joasă - ştiu că ai vrut sa lăcheşti garda cu iureşul ăsta. Asta e mentalitate de pârnaie. Hai în pielea mea jos, că am meci de tenis azi şi nu am timp să stau cu tine aicea.

- Să-mi bag p… doctore că mă arunc.

- Mi se fâlfâie. Crede-mă.

Mai stăm un timp şi ne luăm la înjurături. Scot o ţigară, o aprind şi i-o pasez. Ăsta trage trei fumuri şi îmi spune:

- I-am făcut de rahat, nu? I-am pus pe drumuri pe gabori. Ce ne mai distram noi la pârnaie când luau ăştia foc. Hai că mă dau jos. Mă duc la psihiatrie, mai stau în spital un pic. Acolo e mâncare, mai primesc ţigări de la vizitatori, fain.

Mă dau jos din pom cu el şi garda dă să-l urce în dubă.

- Are nevoie de consult psihiatric. Vă rog transferaţi-l în salvare - fac eu sever.

Ăştia rămân mască. Psiholoaga se uită la mine ca la Dumnezeu. Vasile îmi face cu ochiul.

- Băh Vasile, am o întrebare. Cine a sunat la 112?

- Eu. Din pom.

- Şi în cat timp au venit?

- În 10 minute, doctore.

Nu mă mai pot abţine şi încep sa rag:

- Păi bine băh, eu când am o naştere sau un copil cu convulsii veniţi în 40 de minute. Când unul ca ăsta sună, desfăşuraţi forţe ca la război. Vă bag în p... mamii voastre.

Plec nervos spre cabinet. Pe jos.

Mai multe drepturi ai în ţara asta ca infractor sau sinucigaş decât ca adevărată urgenţă. Morţii mă-sii de Românie.