Senatorii care sunt şi rectori pot cumula funcţiile, a decis, astăzi, Comisia Juridică a Senatului. În această situaţie se află Ecaterina Andronescu, rector al Universităţii Politehnice Bucureşti, şi Nicolae Robu, rector al Universităţii Politehnice din Timişoara.
Deşi noua lege a educaţiei prevede că parlamentarii şi nu pot ocupa şi alte funcţii, precum cea de rector, senatorii jurişti au votat ca cei doi senatori aflaţi într-o astfel de situaţie să cumuleze funcţiile. În favoarea acestei deciyii s-ar pronunţat chiar şi senatorii puterii. De altfel, raportul, prin care Comisia juridică a stabilit că acest cumul de funcţii este posibil, a întrunit cinci voturi "pentru", din partea senatorilor PSD şi PNL, un vot "împotrivă" şi trei "abţineri", aparţinând senatorilor puterii. "Şi colegii de la Comisia juridică de la Camera Deputaţilor, fiind sesizaţi cu o speţă similară, referitor la rectorul Universităţii de Medicină din Bucureşti şi rectorul Universităţii din Timişoara, s-au pronunţat în acelaşi sens", a argumentat Toni Greblă, preşedintele Comisiei Juridice. Raportul senatorilor jurişti va fi trimis Biroului Permanent al Senatului, care urmează apoi să fie supus votului plenului. Şi deputaţii jurişti au elaborat, în 22 februarie, un punct de vedere potrivit căruia nu există incompatibilitate între funcţia de deputat şi cea de rector. Argumentul Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor a fost acela că nu există incompatibilitate, deoarece la momentul în care au fost aleşi legislaţia nu interzicea cumulul de funcţii.