Parlamentar PDL cercetat disciplinar în dosarul „MISA”

Deputatul PDL de Galaţi Mihai Boldea - supranumit şi „avocatul Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA)”, pe ai cărei membri îi apără într-un dosar de trafic de persoane - este cercetat disciplinar de Consiliul Baroului Galaţi.

Motivul: apărătorul a încălcat Legea privind incom patibilităţile parlamentare prin faptul că, deşi este deputat, şi-a apărat personal clienţii în faţa magistraţilor bucureşteni la mai multe termene ale procesului acestora. Boldea riscă acum fie o amendă substanţială şi interdicţia de a pleda pentru o perioadă determinată, fie chiar „excluderea din profesie”. Magistraţii au sesizat, încă din februarie, Consiliul Baroului Galaţi, în cazul avocatului-parlamentar. „Instanţa sesizează Consiliul Baroului care va analiza dacă domnul avocat a săvârşit vreo abatere disciplinară, în condiţiile în care a pus concluzii la mai multe termene de judecată, încălcând legea”, au concluzionat judecătorii.

Contactat de EVZ, Mihai Boldea a precizat doar că nu are de făcut niciun comentariu în privinţa anchetei disciplinare de care este vizat. Viceliderul grupului parlamentar PDL din Camera Deputaţilor este cercetat şi pentru fals, el fiind acuzat de reprezentanţii Primăriei Galaţi că ar fi prezentat în faţa judecătorilor acte false care atestau dreptul de proprietate al unui client al său asupra unei clădiri de patrimoniu. „În baza acelor acte, primăria a pierdut procesul, clădirea respectivă fiind trecută în proprietatea clientului lui Boldea”, au adăugat sursele citate.