Parkour, drum în salturi prin oraş

Adam Popescu in Social la 8 martie 2009, 2:15

ALTERNATIVĂ. În oraşe care se sufocă, cu mijloace de transport în comun supraaglomerate, tot mai mulţi tineri aleg să se deplaseze altfel: alergând şi sărind peste obstacole.

Parkour, tehnica aflată la limita dintre sport şi artă, înseamnă mers în echilibru, alergări, sărituri, escaladări şi căţărări. Scopul disciplinei este de a ajunge rapid în diferite zone, greu accesibile, folosindu-te doar de corpul tău. Majoritatea practicanţilor îl consideră un stil de viaţă, în care se descoperă şi cu ajutorul căruia îşi depăşesc frica. Traseul şi-l alege fiecare practicant în parte, în funcţie de imaginaţie. Timp câştigat

Alexandru are 24 de ani şi este din Constanţa. Un loc pe care îl preferă pentru antrenament este Parcul Tăbăcăriei. Traseul ales de practicantul de Parkour durează doar 3 minute, în loc de 10, cât îi ia, în mod normal, unei persoane, să-l străbată. Băiatul începe să alerge, iar primul obstacol care i se iveşte în cale este un zid înalt de 1,5 metri, peste care sare uşor, făcând un „Monkey Volt”, adică pune mâinile pe zid, se sprijină şi îşi trece picioarele printre membrele superioare.

Alexandru continuă să alerge şi ajunge în faţa unor scări, mărginite de o parte şi de alta de ziduri, pe care trebuie să le coboare. Sare peste ele, cu un salt lung şi înalt, roll (rostogolire), apoi i se iveşte în cale un gard de sârmă, înalt de vreo doi metri. Traceurul se agaţă cu mâinile de gard, îşi sprijină un picior, împinge cu cel rămas pe sol şi sare gardul.

Continuă să alerge, ajunge la un pod, se urcă pe una dintre balustrade şi merge 5-6 metri, precum o pisică, adică „cat walk”. Băiatul îşi reia alergarea şi sare peste bănci şi garduri mici, fără vreo tehnică specială, până ajunge la destinaţia pe care şi-a ales-o.

RAPID. Escaladarea obstacolelor, stilul de viaţă al traceurilor

„Totul se schimbă” Practicanţii de Parkour spun că, de când au acest hobby, văd lumea altfel. „Totul se schimbă. Când mergi pe stradă şi te uiţi la garduri şi la alte obstacole, te gândeşti cum le poţi depăşi. Analizezi fiecare arhitectură a unei clădiri, te gândeşti cum ai putea să urci”, explică Alexandru. Competiţii nu există, pentru că unul dintre principii spune că singura întrecere este cea cu tine însuţi. De teribilism nu e loc, pentru că siguranţa trebuie să fie întotdeauna pe primul plan. „Este periculos pentru cineva care nu se informează şi se apucă să facă ce a văzut pe net, în loc să vorbească cu o persoană cu experienţă. În primele două luni se face condiţionare şi după aceea începi treptat. Primul lucru pe care îl înveţi este rollul, adică aterizarea”, adaugă Alexandru, care în doi ani nu s-a accidentat niciodată. „Zgâ - rieturile şi vânătăile sunt normale”, mai spune el. Antrenamente în oraş Disciplina a apărut la începutul anilor ’90, fondată de francezul David Belle, care, inspirat de tatăl său, luptător în Vietnam, a găsit o metodă eficientă de antrenament. În România, Parkour există de 5 ani, iar tinerii care îl practică au aflat despre disciplină pe forumuri, au învăţat mişcările din filme postate pe internet, se antrenează în grupuri şi spun că principiile se aplică tuturor aspectelor vieţii. „De obicei, eu şi prietenii mei ne întâlnim în locuri cu multe obstacole, unde putem crea trasee interesante.

Oraşul este plin de asemenea locuri. Nu avem nevoie de săli special amenajate sau echipamente ajutătoare”, spune Tudor, un tânăr din Iaşi, care practică Parkour de aproape patru ani. Mişcări simple şi naturale Beneficiile practicării acestei disci - pline sunt multiple, de la abilitatea de a te mişca eficient în condiţii dificile până la îmbunătăţirea condiţiei fizice, a încrederii în sine şi a optimismului, cred traceurii. Practicanţii de Parkour spun că trebuie să fii pregătit din punct de vedere fizic şi mental pentru a-l practica, altfel totul va părea dificil.

Oricine poate să încerce, dar este recomandat după vârsta de 15 ani, întrucât opreşte dezvoltarea. Pentru aceşti tineri, orice obstacol înseamnă o provocare, iar cel mai mult apreciază libertatea totală pe care le-o dă disciplina. „Tu alegi ce mişcări să foloseşti pentru a depăşi un obstacol. Trebuie să fii creativ şi totul va veni de la sine”, conchide Tudor.