Pariurile EVZ pentru UNITER

Pariurile EVZ pentru UNITER

TROFEE. „Ivona, principesa Burgundiei”, montat la Sfântu-Gheorghe, are cele mai mari şanse la titlul de Cel mai bun spectacol, la Gala din această seară.

Spectacolele în limba maghiară au cele mai multe şanse de câştig la Premiile Uniunii Teatrale (UNITER), care se vor acorda în această seară în cadrul unei Gale „de criză”, desfăşurate de la ora 21.10, într-un studio al Televiziunii Române.

EVZ mizează pe „Ivona, principesa Burgundiei”, de Witold Gombrowicz, montat în limba maghiară de regizorul László Bocsárdi, la Sfântu Gheorghe, la categoria Cel mai bun spectacol. Un alt regizor maghiar, Tompa Gábor, are cele mai mari şanse la premiul pentru Cel mai bun regizor , pentru spectacolul „Trei surori”, de Cehov, pus în scenă la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca.

De altfel, aceste două spectacole au avut cele mai multe nominalizări la premiile UNITER de anul acesta. Juriul de selecţie, format din Magdalena Boiangiu, Victor Scoradeţ şi Ionuţ Sociu, a acordat şase nominalizări Teatrului Maghiar de Stat din Cluj-Napoca pentru spectacolul "Trei surori", de A. P. Cehov, iar  pe locul doi, cu cinci nominalizări, se află Teatrul „Támasi Áron”, din Sfântu Gheorghe, cu spectacolul lui Gombrowicz.

Mariana Mihuţ, fără concurenţă

Mariana Mihuţ, în rolul Lear, în spectacolul omonim, montat de Andrei Şerban la Teatrul Bulandra, are cele mai mari şanse la titlul de Cea mai bună actriţă în rol principal, iar Valeria Seciu - la Cea mai bună actriţă în rol secundar, în acelaşi spectacol, pentru interpretarea lui Gloucester.

Actorul Zsolt Bogdán are cele mai multe şanse la categoria Cel mai bun actor în rol principal pentru rolul Verşinin din spectacolul „Trei surori”, de la Teatrul Maghiar de Stat, din Cluj-Napoca, deşi îl va avea concurent pe Victor Rebengiuc, în „Moartea unui comis-voiajor”, la Bulandra.

Pentru Cel mai bun actor în rol secundar, EVZ mizează pe Sorin Leoveanu, pentru rolul Lucio din spectacolul „Măsură pentru măsură”, de la Teatrul Naţional „Marin Sorescu”, din Craiova, iar premiul UNITER pentru Debut ar putea fi ”adjudecat” de Florina Gleznea pentru rolul Marthei din spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf”, montat de Mariana Cămărăşan la Teatrul Act.

Trofeul pentru Cea mai bună scenografie ar putea merge la Andrei Both, pentru decorul spectacolului „Trei surori” de la Cluj. Cea mai bună piesă radiofonică ar putea fi, potrivit pronosticurilor EVZ, „Ucigaş fără simbrie”, în regia lui Lucian Giurchescu, deşi concurează cu încă un spectacol pe un text de Eugen Ionescu, „Cinci piese scurte”, nominalizat la aceeaşi categorie. O GALĂ REGALĂ Principele Nicolae al Muntenegrului face „Ziua perfectă”

Principesa Margareta şi Principele Radu ai României participă, în această seară, la Gală, alături de principele Jean de Luxembourg şi Principele Nicolae al Muntenegrului, deoarece premiul „Piesa anului” este oferit în fiecare an sub egida şi cu sprijinul Casei Regale a României.  Piesa anului 2008 a fost desemnată „Ziua perfectă”, de Antoaneta Zaharia, iar câştigătoarea va primi trofeul din partea principelui Nicolae al Muntenegrului.

Juriul final, care va acorda premiile, este format din scenograful Ştefan Caragiu, criticii de teatru Ileana Lucaciu şi Ion Cocora, actorul Mircea Rusu, regizorul Cornel Todea.  Premiile acordate vor avea o valoare medie de 5.000 de lei, totalul fondului pentru trofee fiind de 107.000 de lei.  Gala Premiilor UNITER va dura 2 ore şi 45 de minute, cu o pauză de 10 minute, şi va fi transmisă în direct, atât de TVR1, cât şi de Radio România Cultural.

O Gală „de criză”

Criza afectează şi Gala UNITER: cea de-a XVII-a ediţie a Premiilor Uniunii Teatrale va avea loc, în premieră, într-un studio al Televiziunii Române. Până acum, cu câteva excepţii, de obicei, toate Galele UNITER s-au desfăşurat în Sala Mare a Teatrului Naţional. Decizia a fost luată pentru a reduce costurile galei de premiere, bugetul pentru eveniment, de aproximativ 320.000 de lei, fiind aproape înjumătăţit anul acesta. Ion Caramitru, preşedintele UNITER şi director al Teatrului Naţional, a declarat că organizarea Galei într-un studio de televiziune nu va afecta cu nimic calitatea evenimentului, singurul inconvenient fiind doar că există în total doar 180 de locuri disponibile în platou, faţă de cele 1.200 de locuri pe care Teatrul Naţional le punea la dispoziţia invitaţilor până acum. 

Preşedintele UNITER a mai spus că, din cauza micşorării bugetului, organizatorii Galei au fost nevoiţi să renunţe la invitaţii din străinătate, neavând fonduri pentru a asigura transportul acestora.

ISTORIC

Nouă  premii

Gala Premiilor UNITER se desfăşoară anual, începând din 1991, şi acordă distincţiile Uniunii Teatrale din România pentru anul calendaristic precedent. Decernarea premiilor se face pe baza nominalizărilor stabilite de un juriu de selecţie, iar în seară Galei, un alt juriu decide prin vot secret câştigătorul fiecărui premiu. UNITER acordă anual nouă premii, la care se adaugă şi premiile speciale ale Senatului UNITER.

Ne puteți urmări și pe Google News