Parisul este devastat. A fost mobilizată armata. Măsuri severe ale preşedintelui francez Emmanuel Macron împotriva „vestelor galbene”
- Lucian Ionescu
- 20 martie 2019, 23:12
După violenţele de sâmbătă, când bulevardul Champs-Elysees di Paris, Franţa a fost devastat în al 18-lea weekend de proteste al „vestelor galbene”, preşedintele Emmanuel Macron a dispus ca dispozitivul militar antiterorist „Sentinelle” să fie mobilizat. Măsura a fost luată pentru a proteja clădirile oficiale şi alte ''puncte fixe''.
O altă măsură drastică a fost demiterea şefului poliţiei din Paris şi a altor doi responsabili cărora guvernul le-a reproşat că forţele de ordine nu au intervenit suficient de ferm, potrivit ortodoxinfo.ro
''Statul va folosi toate mijloacele, mijloace care sunt fără precedent, pentru a securiza străzile Parisului şi alte locuri'', a avertizat purtătorul de cuvânt al guvernului, Benjamin Griveaux, în declaraţia prin care a anunţat mobilizarea dispozitivului militar împotriva protestelor.
Acţiunile de protest au început pe data de 17 noiembrie 2018 ca un protest împotriva creşterii taxelor la combustibil. Ulterior aceste proteste au degenerat transformându-se în acte de vandalism şi intervenţii ale forţelor de ordine folosind gaze lacrimogene, tunuri cu apă şi lansatoare de gloanţe de cauciuc ''flash-ball'' (LBD).
Protestele „vestelor galbene” de sâmbătă au cunoscut o nouă răbufnire de violenţă, cu magazine jefuite şi incendiate pe bulevardul Champs-Elysées şi circa o sută de manifestanţi arestaţi.