Programul social “Sprijinirea copiilor din familii dezavantajate prin acordarea de tichete sociale, pe suport electronic, pentru sprijin educațional” a fost stabilit pentru perioada 2023-2027. Valoarea ajutorului este de 500 de lei, iar cererile se depun până 5 octombrie.
Programul social “Sprijinirea copiilor prin acordarea de tichete sociale, pe suport electronic, pentru sprijin educațional” vine în întâmpinarea elevilor săraci. Ordonanța prevede acordarea de sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional în cazul preșcolarilor și elevilor din învățământul de stat preșcolar, primar și gimnazial.
Cum pot intra părinții în posesia tichetelor
Tichetele pot intra în posesia părinților doar după ce aceștia vor depune la unitatea de învățământ o cerere de acordare a tichetului social pe suport electronic. Din formular trebuie să reiasă componența familiei, în termen de 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor, pentru anii școlari aferenți perioadei 2024-2027.
Ajutorul de la stat pentru familii dezavantajate se acordă doar atunci când copiii îndeplinesc condițiile de eligibilitate. Elevii din ciclul primar și gimnazial care fac parte din familii ai căror membri au, în luna iulie din fiecare an, un venit mediu net lunar de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară. De asemenea, de tichete pot beneficia și preșcolarii care îndeplinesc condițiile, în luna iulie a fiecărui an, prevăzute de Legea nr. 248/2015.
Ce se poate cumpăra cu tichetele
Bani pot fi folosiți doar pentru achiziția de rechizite școlare și îmbrăcăminte. Conform estimărilor, 410.000 copii provenind din familii dezavantajate vor beneficia de acest sprijin în fiecare an școlar, pentru achiziționarea de rechizite și articole de vestimentaţie necesare frecventării şcolii şi grădiniţei.
Conform Ordonanței, cererile se depun în termen de „25 de zile calendaristice de la începutul cursurilor. Noua măsură continuă sprijinul acordat în anii trecuți din Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2014-2020, în contextul în care abandonul școlar și scăderea ratei de școlarizare în rândul copiilor din categoriile vulnerabile pot contribui la creșterea riscului de sărăcie.