Modificarea ar deschide posibilitatea ca părinţii naturali ai copilului să poată fi informaţi despre familia adoptivă şi să ia legătura cu aceasta.

Direcţia Judeţeană de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DJASPC) Cluj a trimis la Oficiul Român pentru Adopţii un document în care se arată că întregul proces de adopţii va fi dat peste cap. „Modificările precizate sunt de natură de a bulversa procedura de adopţie şi vă rugăm să ţineţi cont în elaborarea ordonanţei de urgenţă cu adevărat de interesul superior al copilului (…) evitându-se astfel adevărate drame atât pentru copii, cât şi pentru familiile adoptive“, se arată în document.

O poziţie asemănătoare o au şi cei de la DJASPC Bistriţa-Năsăud, care au înaintat memorii la preşedinţie, guvern şi parlament. „Imixtiunea părintelui natural al copilului în viaţa acestuia, după rămânerea definitivă şi irevocabilă a hotărârii de încuviinţare a adopţiei, este contrară tuturor principiilor de drept în materie“, a declarat şeful direcţiei, Marin Rus.

Teama de şantaj

Numeroase familii care au adoptat copii se tem acum să nu fie şantajate. „Copilul se află la mine, încredinţat pe 90 de zile, în baza unei decizii judecătoreşti. Mama lui l-a abandonat încă de la naştere, pentru că micuţul avea probleme de sănătate. Acum este bine sănătos, s-a obişnuit cu noi, ne zâmbeşte şi ne-am ataşat tare de tot de el. Urma să mergem la judecător pentru încredinţare definitivă. Aici apare problema, pentru că noile prevederi stabilesc că părinţii naturali trebuie să fie citaţi la proces şi să-şi dea acordul definitiv“, explică Raul Picu, din Cluj-Napoca. El se teme că, astfel, ar putea fi şantajat de părinţii naturali care ar putea cere bani pentru a-şi da acordul.

„La proces, ei vor putea avea acces la datele mele personale şi toată viaţa mă voi putea trezi cu părinţii copilului la uşă cu tot felul de cereri“, a adăugat clujeanul.