Peste 400 de familii au rămas fără alocaţia de susţinere de la stat din cauza absenţelor nemotivate ale copiilor de la cursuri.
Altor circa 500 de familii beneficiare de alocaţie de sprijin, plata le-a fost diminuată, au informat reprezentanţii Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Vaslui.
Autoritățile au găsit o metodă inedită de a-i determina pe părinți să își trimită copiii la școală. Dacă se adună prea multe absențe, statul le va tăia ajutorul oferit pentru susținerea familiei. Acesta este acordat celor cu venituri mici, separat de alocația pentru copii.
Oamenii vor mai primi acești bani doar după ce fac dovada că elevii n-au mai lipsit de la cursuri. Potrivit legii, dacă un elev acumulează într-un semestru între 10 și 19 absențe nemotivate, alocația pentru susținerea familiei scade cu 20%.
Dacă lipsește 20 de ore de la școală, suma se înjumătățește. Iar dacă numărul orelor de chiul trece de 20, familia pierde acest drept.
Aproximativ 300.000 de familii care au copii primesc de la stat o alocație de susținere, pe lângă alocația pentru creșterea minorilor. Suma este calculată pentru fiecare caz în parte, în funcție de veniturile părinților.
„În luna august a fost suspendată plata alocaţiilor de susţinere a familiei pentru un număr de 427 de familii, suma aferentă fiind de 88.741 lei. Alocaţia pentru susţinerea familiei a fost diminuată de la plată în proporţie de 20%, respectiv 50% pentru un număr de 539 de familii cu suma de 25.716 lei.
Numărul total de absenţe şcolare nemotivate transmise de Inspectoratul Şcolar Judeţean către instituţia noastră a fost de 1.869”, a declarat directorul executiv al AJPIS Vaslui, Sorin Prepeliţă.
În luna septembrie, în evidenţele instituţiei erau înregistrate un număr de 8.632 de familii beneficiare de alocaţii pentru susţinere.
Pe de altă parte, elevii vor primi mai multi bani incepand de anul viitor, potrivit unui anunt facut de Ministrul Muncii. Marius Budai a declarat in cadrul unei conferinte de presa sustinuta la Botosani ca alocatiile vor fi indexate anual in raport cu indicele inflatiei.
„Săptămâna asta, în Comisia de muncă am fost prezent la o dezbatere şi am aprobat ca alocaţiile pentru copii să fie indexate anual cu rata inflaţiei, până facem alte măsuri de majorare”, a afirmat Marius Budăi.
Ministrul Muncii a mai declarat că măsura se va aplica începănd cu data de 1 ianuarie a anului 2020. Cheltuielile pentru acoperirea fondurilor vor fi suportate din bugetul de stat al anului viitor.
In Romania alocatia este acordata elevilor de pana in 18 ani care urmează cursurile unui liceu sau școli profesionale până la terminarea acestora. În prezent alocația are valoarea de 300 de lei pentru copiii cu vârsta de până la doi ani și 150 de lei pentru copii cu vârstă cuprinsă între 2 si 18 ani. Copiii cu handicap primesc 300 de lei până la vârsta de 18 ani.