Crăciunul este despre fericirea simplă de copil, când totul avea un alt rost, când timpul se oprește în loc și îngerii coboară. Când casa se umple de mirosul cozonacilor, lumânările se aprind și toată lumea cântă colinde cu vocile tremurate, ca să vestească minunea Nașterii Mântuitorului. Diminețile de Ajun i-au rămas întipărite în suflet și părintelui Emil Cărămizaru, parohul bisericii Sfântul Gheorghe Nou din inima Capitalei.
„Se vedea lumina de la candelă deasupra meselor încărcate cu bunătăți”
„Diminețile de Ajun... Asta nu voi putea să uit niciodată. Ne trezeam la ora patru dimineața, când cântau cocoșii. Mi-amintesc să erau sute de colindători, care se adunau de seara. Aveam cinci-șase ani atunci și credința nu era susținută cum este acum. Dar aveam o bucurie imensă când mergeam din casă în casă și primeam covrigi, bomboane, nuci sau mere de la bunicile care ne așteptau în prag. Mi-amintesc ca și cum ar fi fost ieri cum se vedea lumina de la candelă deasupra meselor încărcate cu bunătăți, a mărturisit părintele.
„Zăpada era mai mare decât noi, parcă umblam prin tuneluri”
Le punea pe toate într-o trăistuță făcută de mama și bunica. La fel proceda și fratele părintelui, alături de care mergea la colindat. Apoi seara, când se întorceau acasă, fiecare își desfăcea trăistuța, puneau pe masă tot ce au primit, satisfăcuți că au făcut o treabă bună. „E aproape imposibil să poți descrie în cuvinte atmosferă. Zăpada era mai mare decât noi, parcă umblam prin tuneluri, orașul nu era luminat, era doar luna care ne călăuzea, își amintește părintele Cărămizaru.
„Mama ne ruga să nu mâncăm bomboanele din pom până la Crăciun”
Cât privește bradul, casa se umplea de bucurie când începea împodobitul acestuia. „Imaginea bradului din copilărie e una dintre cele mai frumoase amintiri. Mama punea bomboane și ne tot ruga să nu le mâncăm până la Crăciun. În ziua Nașterii Domnului mergeam cu steaua, iar de Anul Nou cu Plugușorul”, mai spune părintele. Un moment foarte important pentru copilul care încerca să nu greșească niciodată, pentru că “eu eram cel care uram. Făceam pregătiri dinainte pentru că trebuia să nu mă încurc, să fiu coerent. Datinile acestea sunt moștenite din generație în generație, iar tradițiile sunt cele are ne duc în trecutul poporului nostru”, a povestit, emoționat, părintele Emil Cărămizaru.
(Autor: Carmen Ciripoiu)