Trupul dirijorului Marin Constantin, depus la Ateneu

Trupul dirijorului Marin Constantin, depus la Ateneu

Sicriul cu trupul neînsufleţit al maestrului Marin Constantin, fondatorul şi dirijorul corului Madrigal, care a murit sâmbătă, va fi depus mâine la Ateneul Român, potrivit Agerpres.

Miercuri, între orele 10.00-12.00, în foaierul Ateneului va avea loc o ceremonie de comemorare a maestrului. Înmormântarea va avea loc, probabil, la ora 14.00, în Cimitirul Bellu Evanghelic. Carieră de jumătate de secol Maestrul Marin Constantin, specialist în muzică renascentistă, cânt gregorian şi baroc, dar şi muzică tradiţională românească, a încetat din viaţă sâmbătă seară, la vârsta de 85 de ani, lăsând în urmă o poveste de aproape o jumătate de secol de succese. De numele său este legat cel al Corului Naţional de Cameră "Madrigal", pe care maestrul l-a înfiinţat în 1963 şi despre care, în urmă cu doi ani, spunea că este un "dar de la Dumnezeu".

Sub conducerea lui Marin Constantin, Corul Naţional de Cameră "Madrigal" a susţinut peste 3.500 de concerte, dintre care aproximativ 2.300 în străinătate, iar în 1992 a fost inclus în patrimoniul UNESCO.

"Amintirile cele mai dragi pe care le păstrez cu recunoştinţă publicului nu le pot numi la singular, ele sunt multe, îmi sunt scumpe şi rămân de neuitat", spunea maestrul Marin Constantin.

Chemarea pentru cariera de dirijor şi-a descoperit-o pe când era elev al Şcolii Normale, şi profesorul de muzică Ioan D. Vicol l-a numit să dirijeze corul clasei. Acesta a fost declicul, după care au urmat ani de studiu intens la Conservatorul de Muzică din Bucureşti, care i-a adus, în 1985, la 60 de ani, titlul de doctor în muzicologie.

Contribuţia sa în domeniul muzicii corale, ca dirijor şi compozitor, i-a fost recunoscută prin premii şi distincţii, precum cele de la Concursul internaţional al Festivalului Mondial al Tineretului (Bucureşti - 1953, Moscova - 1957, Viena - 1959), titlul de "Ambasador al Bunăvoinţei UNESCO" (1992), de trei ori titlul "Omul Internaţional al Anului" în 1990, 1992 şi 1994, "Doctor Honoris Causa" al Academiei de Muzică "Gh. Dima" din Cluj- Napoca (1994), "Crucea Patriarhală a Sf. Sinod" din România (2000) şi Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Mare Ofiţer (2000).

Despre aportul lui Marin Constantin la muzica românească vorbea şi colegul său de breaslă Doru Popovici, chiar în primăvara lui 2010, când dirijorul împlinea 85 de ani. Acesta aprecia capacitatea maestrului de a valorifica "piesele concepute în stil tradiţional, dar şi pe cele de avangardă", cărora le conferea sonorităţi de inspiraţie folclorică, pur românească.

"Cheia succesului e o îmbinare foarte fină, adâncă, puternică, între studiu şi talent", spunea cu modestie maestrul, în interviul aniversar acordat RRA, în martie 2010.

<object width="560" height="445"><param name="movie" value="http://www.youtube.com/v/xwGD_N1mJcg?fs=1&amp;hl=en_GB"></param><param name="allowFullScreen" value="true"></param><param name="allowscriptaccess" value="always"></param><embed src="http://www.youtube.com/v/xwGD_N1mJcg?fs=1&amp;hl=en_GB" type="application/x-shockwave-flash" allowscriptaccess="always" allowfullscreen="true" width="560" height="445"></embed></object>

Ne puteți urmări și pe Google News