Parcul Național Domogled – Valea Cernei (cel mai mare din cele 13 din România), una din pădurile formate natural după ultima era glaciară, a fost devastat sistematic cu voia Romsilva, administratorul parcului și cu girul Ministerul Mediului, autoritatea publică centrală care face politicile în domeniu, atrag atenția activiștii Agent Green. Aceștia au dat publcității, miercuri, prima parte dintr-o investigație în acest sens. Activiștii vorbesc despre dezastrul vizibil la o simplă privire din zona care ar fi trebuie să fie protejhată cu orice preț: parcul e presărat de cioturi de arbori cu circumferința de peste 5 metri, ulei de motor ars, pâraiele lui au fost distruse, în continuare buldozere și drujbe taie în văile aflate de-a lungul râului Cerna.
Agent Green a publicat miercuri primul episod din seria de investigații intitulată ”Un Masacru Național / Out of Control” pentru a atrage atenția publicului larg și pentru a responsabiliza Ministerul Mediului să protejeze strict cele 13 parcuri naționale din România. În primul episod este prezentată situația Parcului Național Domogled – Valea Cernei. Acesta este cel mai mai mare parc natural din România, dar și cel mai degradat. Investigația a fost realizată în cadrul campaniei internaționale ”Save Paradise Forests” derulată de Agent Green în parteneriat cu fundația EuroNatur.
”Eradicarea ultimelor păduri virgine din România reprezintă cea mai mare și mai presantă dramă europeană în prezent, dar nimeni nu pare să observe”, a spus Gabriel Schwaderer, directorul executiv al fundației EuroNatur. ”Dacă ministerul nu acționează acum, vom pierde cele mai prețioase păduri în 2-3 ani de acum. 35.000 de români au semnat deja petiția pentru protejarea parcurilor naționale”, arată Gabriel Păun, președintele Agent Green. EuroNatur și Agent Green cer Ministerului Mediului să interzică exploatările forestiere comeciale în toate parcurile naționale, să includă toate pădurile virgine și seculare de pe raza parcurilor în zone strict protejate și să adopte un model modern, independent și bine finanțat de management pentru toate parcurile naționale. Instituțile Uniunii Europene trebuie de asemenea să se implice proactiv pentru a proteja pădurile din România care reprezintă cel mai prețios tezaur natural din Europa.
UN MASACRU NATIONAL #ep1 Parcul National Domogled-Valea Cernei from AGENT GREEN on Vimeo.